Connect with us
Advertisement

Actualitate

După Brexit, mărfurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, până în 2021

Publicat

Mărfurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România până în anul 2021, chiar dacă Regatul Unit va fi, în mod oficial, în afara Uniunii Europene începând din 1 februarie.

Potrivit reprezentanţilor locali ai unuia dintre cei mai importanţi operatori de curierat expres din Europa, în perioada următoare, Marea Britanie şi UE vor negocia detaliile tranziţiei comerciale, care se va aplica începând cu 1 ianuarie 2021.

„O consecinţă importantă este aceea că mărfurile şi bunurile vor continua să circule liber între Marea Britanie şi România, fără declaraţii vamale sau controale suplimentare. DPD România menţine operaţiunile obişnuite cu Marea Britanie, astfel încât tranziţia post-Brexit să fie cât mai lină şi mai lipsită de dificultăţi. Experienţa în livrări internaţionale a echipei noastre ne face să fim încrezători că vom fi pregătiţi pentru provocările care vor urma”, precizează Karla Codrea, CEO DPD România, care a participat recent, la Berlin, la Reuniunea Managementului DPD Group.

Marea Britanie este a treia cea mai importantă destinaţie a livrărilor internaţionale a DPD România, după Germania şi Italia, deţinând o pondere de 12,63% din volumul expediţiilor, arată datele companiei de curierat.

„Odată cu finalizarea negocierilor tehnice, este de aşteptat ca pentru mărfurile şi bunurile care vor circula între Marea Britanie şi Uniunea Europeană să fie nevoie de informaţii, documente, taxe şi impozite suplimentare. Acest lucru se va întâmpla însă cel mai devreme la 1 ianuarie 2021, după negocieri care se anunţă „dificile”. O eventuală decizie privind prelungirea perioadei de tranziţie va fi comunicată de Comitetul UE-UK cel mai târziu în 30 iunie 2020″, se menţionează în comunicatul citat.

DPD România, parte a DPD Group, unul dintre cei mai importanţi operatori de curierat expres din Europa, este activă pe piaţa locală din 2008, după preluarea Pegasus Courier.

În prezent, se află printre primele companii de curierat rapid şi coletărie din România, cu o acoperire de 100% a teritoriului naţional. Compania are peste 1.200 de angajaţi (inclusiv francizele), 47 depozite, 10 milioane de colete livrate anual şi efectuează livrări în toată Europa, SUA, Canada şi Rusia.

Sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement