Actualitate
După investiţii la Alba Iulia de 150 de milioane euro din fonduri europene, numărul turiştilor s-a dublat în ultimii cinci ani
Numărul turiștilor care vizitează Alba Iulia s-a dublat în ultimii cinci ani, creşterea fiind constantă, odată cu punerea în valoare a centrului istoric al oraşului. Din datele Institutului Naţional de Statistică, evoluţia a început din 2009.
La acel moment, au fost aprobate primele proiecte europene ale municipalităţii, iar în prezent valoarea acestora a ajuns la peste 150 milioane euro, potrivit dailybusiness.ro. Cifra reprezintă 2.500 euro pe cap de locuitor al oraşului, 1.500 de noi locuri de muncă create în ultimii 7 ani, la o rată a şomajului de sub 4%.
Prin intermediul acestor finanţări, au fost modernizate spaţiile din cea mai mare şi mai bine păstrată cetate de tip Vauban din Europa Centrală şi de Sud est, dar şi alte zone din oraş, inclusiv amenajarea Parcului Dendrologic şi a pistei de biciclete de pe Mamut şi a căilor de acces.
Acum cinci ani, numărul turiştilor era de aproximtiv 18.000, iar cel de înnoptări de 40.000 de înnoptări. În 2013, cifrele au ajuns aproape de 40.000 şi 82.000 de înnoptări. Oraşul a devenit o destinaţie de city break în care vizitatorii stau în medie două zile, însă majoritatea aleg să vadă obiective din Alba iulia pentru câteva ore sau cel mult o zi.
Din estimările administraţiei locale, au fost 400.000 de persoane care au vizitat Alba Iulia anul trecut, inclusiv cei care au participat la diferite evenimente. Din acest total, aproximativ 90.000 trecut pragul Muzeului Unirii din Alba Iulia. Majoritatea au venit în Cealaltă Capitală în luna august. În 2014, în luna concediilor, 6.300 de turişti s-au cazat în Alba Iulia.
“Ne dorim să facem din Alba Iulia o adevărată destinaţie turistică în România şi eforturile noastre din ultimii 5 ani, dar şi strategia pentru următorii ani, merg toate spre această direcţie. Este o bucurie să vezi deja rezultatele în cifre, dar vrem şi putem mai mult, aşa că aşteptăm să ne treacă pragul toţi românii care nu au ajuns până acum la Alba Iulia. Vor avea o supriză plăcută”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.
Oraş al Unirii Principatelor Române şi “Cealaltă Capitală a României”, Alba Iulia şi-a început călătoria că “destinaţie turistică” imediat după intrarea României în Uniunea Europeană.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News