Connect with us
Advertisement

Actualitate

Ecaterina Andronescu, din nou ministru al Educației. Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire

klaus iohannis

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a acceptat propunerea PSD ca Ecaterina Andronescu să fie ministrul educației. Șeful statului a semnat miercuri decretul, iar după ce va fi publicat în Monitorul Oficial, Ecaterina Andronescu va deveni ministrul educației pentru a patra oară.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 16 noiembrie a.c., decretul pentru numirea doamnei Ecaterina Andronescu în funcţia de ministru al educaţiei naţionale”, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţase că în cazul lui Andronescu este necesară o analiză, spre deosbire de numirea lui Victor Ciamba ca ministru delegat al Afacerilor Europene, unde decretul în acest sens a fost semmnat la scurt timp duşă nominlizarea acestuia.

„Aici o să dureze un pic mai mult. S-ar putea ca un pic mult mai mult. Am fost recent la Politehnică la un eveniment unde am participat cu plăcere. Neîntrebată, mi-a spus dna Andronescu că nu va merge la minister, că lucrurile nu merg bine. Aflu cu surprindere că e propusă. Va dura până mă lămuresc dacă e dorința domniei sale să meargă sau e dorința partidului”, a spus Iohannis.

Vineri a expirat şi interimatul Rovanei Plumb la conducerea Ministerului Educaţiei.

Andronescu preia astfel pentru a patra oară conducerea acestui minister.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement