Connect with us
Advertisement

Actualitate

ECHINOCŢIUL de PRIMĂVARĂ 2018. După 20 martie, ziua începe să crească. Superstiţii şi obiceiuri

branduse flori primavara

Publicat

Astăzi, la ora 18.15, va fi Echinocţiul de primăvară. După acest moment, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere.

Echinocțiul (numit și echinox) este momentul când ziua și noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Echinocțiul are loc de două ori pe an: primul, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică; al doilea, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.

Ziua va fi în creştere până la data de 21 iunie, când este solstițiul de vară.

Echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal. Cultul soarelui este specific mai tuturor societăţilor arhaice: oamenii priveau la soare şi înregistrau ciclurile naturii în funcţie de schimbările aduse de astrul zilei.

Strămoşii daci aveau solide cunoştinţe de astronomie, iar templelor lor de pe înălţimi transpun grăitor chiar şi astăzi cunoştinţele lor despre calendarul solar. Numeroase ritualuri păgâne celebrau echinocţiul de primăvară mai ales pentru importantă să în creşterea fertilităţii pământului şi a naturii în general. La Şinca Veche, unde se presupune că dacii aveau într-adevăr un lăcaş de cult în grotă, se vor fi desfăşurat dansuri rituale şi sacrificii cu ocazia echinocţiului de primăvară.

Totuşi, după convertirea la creştinism, ritualurile pentru echinocţiul de primăvară au suferit o transmutaţie, chiar dacă s-au păstrat în subconştientul colectiv. Focuri se aprindeau în vechime, pentru a arde iarnă şi a renaşte, prin căldură, spiritul primăverii. Obiceiul a fost asimilat în creştinismul românesc sub formă Focurilor Sfinţilor. Se crede că focurile şi rugăciunile sfinţilor ajută la depăşirea momentului crucial al echinocţiului, înclinând favorabil echilibrul dintre lumina şi întuneric. Se marchează astfel în chip ritualic un fenomen astronomic obişnuit, dar care da direcţia pentru activităţi omeneşti specifice.

Cu prilejul echinocţiului se sărbătoreşte şi pornirea plugului, moment consacrat în mai toate culturile lumii, indiferent de religie.

Odată cu echinocţiul de primăvară, începe noul an agrar, iar copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”.

Tradițional, momentul Echinocțiului este un moment de armonie și echilibru, în care ziua și noaptea sunt într-o perfectă balanță.

Oamenii recunosc echinocţiul de primăvară de mii de ani. Pentru multe civilizaţii antice evenimentul marca reîntoarcerea la belşug – adică hrana începea să fie procurată mai uşor. Mai mult, vechii egipteni au construit Sfinxul în aşa fel încât acesta „priveşte” exact în punctul în care soarele răsare cu ocazia echinocţiului de primăvară. Totodată, prima zi de primăvară astronomică coincidea cu prima zi a anului persan şi era marcată prin 13 zile de petreceri.

Martie începe (astrologic) cu soarele în semnul Peștilor și sfârșește în semnul Berbecului.

La 21 martie se face trecerea din Zodia Peștilor în Zodia Berbecului, care se încheie la 20 aprilie.

În România, ora de vară este corelată cu orarul de vară practicat în statele Uniunii Europene. Astfel, din ultima duminică a lunii martie, 25 martie, ora 3.00 devine ora 4.00 (ora oficială a României trece de la GMT+2 la GMT+3). Orarul de vară se aplică până în ultima duminică a lunii octombrie (28).

Citeşte şi ORA DE VARĂ 2018. Noaptea în care ora 3 devine ora 4. Când îți potrivești ceasul

surse: realitatea.net, Wikipedia.org

foto: Ionuţ Văidean

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement