Connect with us
Advertisement

Eveniment

Echipa Națională de Fotbal a României întâlnește reprezentativa din Kosovo, în deplasare, de la ora 21:45. Drumul spre EURO 2024

Publicat

Echipa Națională de Fotbal a României urmează să dispute vineri, de la ora 21:45, un meci împotriva reprezentativei statului Kosovo, la Priștina.

Naționala lui Edward Iordănescu continuă campania de calificare la EURO 2024.

Etapa cu numărul trei din cadrul grupelor de calificare la Campionatul European de Fotbal din 2024 trimite selecționata României în Kosovo.

Meciul va fi transmis live la TV pe Antena 1, și la Radio România Actualități.

Echipa Națională a României a pornit cu dreptul această campanie de calificare, reușind să câștige primele două meciuri din grupă, cu Andorra (2-0) și Belarus (2-1).

„Sunt aici să găsesc soluții, să depășim provocările! Îmi asum deciziile și am mare încredere în băieții pe care i-am ales pentru această acțiune”, a declarat selecționerul Edward Iordănescu, înaintea partidei de la Priștina.

Lotul cu care Iordănescu abordează această dublă este cotat la 78 de milioane de euro, potrivit transfermarkt.com, în vreme ce kosovarii se laudă cu un lot evaluat la 99 de milioane de euro.

Doi fotbaliști din Alba fac parte din lotul naționalei la această acțiune, Nicolae Stanciu și Andrei Rațiu.

Vezi lotul reprezentativei României AICI.

Căpitanul kosovarilor este Amir Rrahmani, fundașul central al Campioanei Italiei, Napoli. De asemenea, printre fotbaliștii convocați de Alain Giresse se remarcă și Millot Rashica (Galatasaray), Arijanet Muric (Burnley FC) sau extrema celor de la CFR Cluj, Ermal Krasniqi.

Luni, 19 iunie România va juca în deplasare contra selecționatei Elveției.

foto: Facebook/ Echipa națională de fotbal a României – Răzvan Păsărică/SPORT PICTURES

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement