Connect with us
Publicitate

Actualitate

Echipaje ale Jandarmeriei Alba vor fi la datorie în „minivacanţa” de 1 Mai. Vor asigura ordinea şi siguranţa la diferite evenimente din judeţ

Publicat

Pe timpul “ minivacanţei” de 1 Mai, Jandarmeria Alba se va afla în mijlocul cetăţenilor şi le va garanta acestora un climat optim de ordine şi siguranţă. Joi, echipaje ale jandarmilor vor asigura ordinea şi protecţia participanţilor la un spectacol folcloric ce se va desfăşura în Cugir. În intervalul 1- 4 mai, jandarmii vor fi prezenţi pe raza localităţii Rimetea, şi vor acţiona pentru prevenirea unor fapte incriminate de lege pe timpul Festivalului de zbor liber cu parapanta – Sky Fly XC Challange 2014.

În vizorul instituţiei se vor afla toate manifestările care se vor desfăşura în spaţiul public, iar jandarmii vor acţiona pentru sprijinirea celor care solicită ajutor, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi a actelor de violenţă, precum şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere a celor care consumă băuturi alcoolice în spaţii neautorizate.

Totodată, echipajele de jandarmerie vor executa, atât independent cât şi în sistem integrat, alături de poliţişti, activităţi de patrulare în zonele şi arterele intens circulate, în zonele de agrement, cluburi, discoteci şi terase şi vor fi în măsură să intervină de urgenţă pentru a preveni sau combate, la nevoie, incidentele la adresa ordinii şi liniştii publice.

În atenţia jandarmilor se vor afla şi manifestările organizate pe întreg cuprinsul judeţului Alba, dedicate sărbătoririi Zilei Internaţionale a Muncii, 1 Mai. Zonele turistice ale judeţului Alba – Şugag, Roşia Montană şi Arieşeni – vor fi monitorizate permanent de către structurile montane de jandarmi, care vor veghea la menţinerea ordinii publice, vor participa la prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional şi contravenţional şi vor fi în măsură să execute acţiuni de căutare, descoperire şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe traseele turistice montane.

Tuturor participanţilor la manifestările de orice natură organizate în această perioadă Jandarmeria Alba le reaminteşte să nu depăşească limitele decenţei comportamentale, să evite consumul excesiv de alcool, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să semnaleze prompt forţelor de ordine orice comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri.

Portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase se pedepseşte cu închisoare de până la 2 ani sau cu amendă, iar împiedicarea, prin orice mijloace, a desfăşurării unei adunări publice care a fost autorizată potrivit legii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. În plus, organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

Cetăţenii pot apela cu încredere, în orice situaţie, la ajutorul jandarmilor prezenţi la evenimentele publice şi că intervenţia acestora poate fi solicitată şi prin apelarea numărului unic de urgenţe – 112.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate