Două locuri de joacă din municipiul Alba Iulia, aflate în zona Liceului cu Program Sportiv și în cartierul Ampoi III, vor beneficia în curând de echipamente noi, printr-o investiție de peste 360.000 de lei. 

Primăria Alba Iulia a lansat miercuri, 5 august, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, o licitație pentru achiziția de echipamente pentru două spații de joacă din municipiu.

Publicitate

Este vorba despre locul de joacă din proximitatea Liceului cu Program Sportiv (strada B.P. Hașdeu), care se desfășoară pe o suprafață de circa 695 mp și locul de joacă din cartierul Ampoi III - strada Arieșului (în spate la  SC Vinersar), care se desfășoară pe o suprafață de 1.390 mp.

Valoarea totală estimată este de 364.420 de lei, fără TVA. 

Tipuri de activități pe care trebuie să le ofere echipamentele pentru spații de joacă: urcare, coborâre, alunecare, traversare, orientare, trecere, creativitate, testare abilități, balansare, stimularea imaginației, coordonare. Fiecare modul va fi inscripționat vizibil și durabil cu datele furnizorului, categoria de vârstă, numărul de locuri, înălțimea maximă și greutatea maximă admisă.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Pentru a asigura o bună diversitate în alcătuirea acestor locuri de joacă se propune achiziționarea următoarelor echipamente:

Loc de joacă - zona Liceul cu Program Sportiv 

  • complex de joacă multifuncțional compus din 5 tobogane, 2 turnuri, 1 platformă, 1 pod fix legatură, scară de acces și jocuri interactive – 2 buc
  • complex de joacă multifuncțional compus din 2 tobogane, 2 turnuri, 1 pod fix legătură, scară de acces și cățărătoare – 1 buc,
  • complex de joacă multifuncțional compus din 2 tobogane, 2 turnuri, pod fix de legătură, scară de acces, cățărătoare și jocuri interactive – 1 buc
  • balansoar 2 persoane cu figurină – 1 buc
  • figurină pe arc – 4 buc,
  • hintă 2 scaune plate – 2 buc
  • hintă 2 scaune tip bebe – 1 buc
  • hintă 2 scaune cu protecție – 1 buc
  • carusel 4 persoane – 1 buc
  • cățărătoare metalică – 1 buc
  • gard lemn – 150 ml
  • pavele cauciuc – 112 ml
  • borduri cauciuc – 215 ml
  • bănci – 6 buc
  • panou informativ - 1 buc
Publicitate

Loc de joacă - zona cartier Ampoi III

  • complex de joacă multifuncțional compus din 5 tobogane, 2 turnuri, 1 platformă, 1 pod fix legătură, scară de acces și jocuri interactive – 1 buc
  • complex de joacă multifuncțional compus din 3 tobogane, 3 turnuri, 1 pod fix legătură, scară de acces, 4 scaune hintă și jocuri interactive – 1 buc
  • complex de joacă multifuncțional compus din 2 tobogane, 2 turnuri, 1 pod fix legătură, scară de acces și cățărătoare – 1 buc
  • complex de joacă multifuncțional compus din 2 tobogane, 2 turnuri, pod fix de legătură, scară de acces, cățărătoare și jocuri interactive – 1 buc
  • balansoar 2 persoane cu figurină– 2 buc
  • figurină pe arc – 4 buc
  • hintă 2 scaune plate – 1 buc
  • hintă 2 scaune tip bebe – 1 buc
  • hinta 2 scaune cu protecție – 1 buc
  • carusel 4 persoane – 1 buc
  • cățărătoare metalică – 1 buc
  • gard lemn – 132 ml
  • pavele cauciuc – 118 ml
  • borduri cauciuc – 222 ml
  • bănci – 8 buc
  • panou informativ - 1 buc
Publicitate

Caietul de sarcini prevede și dezafectarea modulelor de joacă existente pe amplasamentele studiate, montarea ansamblurilor noi, a pavelelor și a bordurilor, transporul echipamentelor la locații.