ECONOMIE
TESTUL DE SINCERITATE: Dragoş Tănase, directorul general de la RMGC, cu cărțile pe față despre proiectul de la Roșia Montană
Subiectul proiectului minier de la Roşia Montană este unul dintre cele mai controversate în această perioadă, având în vedere necesitatea creării locurilor de muncă versus eficienţa pentru statul român a exploatării aurului de către compania română-canadiană „Roşia Montană Gold Corporation” (RMGC). Pentru a aduce un plus de informaţii în legătură cu situaţia celei mai bogate comune din judeţ, Roşia Montană şi a proiectului minier RMGC, invitatul unei ediţii speciale a emisiunii „Testul de sinceritate” a fost Dragoş Tănase, directorul general al companiei.
Acesta a răspuns întrebărilor moderatorului Dan Lungu, despre planul companiei în zonă, perioada îndelungată de obţinere a avizului de mediu (6 ani), importanţa exploatării aurifere în România şi efectele pe care le produce, social şi economic, dar şi contextul în care compania investeşte în ţara noastră. Dragoş Tănase descrie în amănunt cum va fi organizată zona, pentru amenajarea celor patru cariere de exploatare, cât zăcământ de aur şi argint va fi utilizat şi cum va arăta Valea Roşiei după finalizarea proiectului. De asemenea, Dragoş Tănase dă detalii despre utilizarea cianurii în procesul de exploatare şi aspectele de mediu.
Una dintre întrebările adresate de jurnalistul Dan Lungu a fost ce se întâmplă în cazul celui mai sumbru scenariu la Roşia Montană, legat de un accident ecologic.
Vă invităm să urmăriţi „Testul de sinceritate” cu Dragoş Tănase, directorul RMGC:
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Anda
marți, 22.05.2012 at 09:05
mie mi se pare acest proiect ca primul care chiar e benefic pentru tara,care aduce si joburi, dar si investitii in alte domenii adiacente celui principal. Adica nu numai in minerit. Vine cu investitii in infrastructura, patrimoniu, ecologie, pentru comunitate (cartierul Recea), pentru echipele (rugby, fotbal, golf) si festivalurile locale (Ziua Minerului,15 August s.a.)
cristi
marți, 22.05.2012 at 10:45
doar ti se pare Anda 🙂 cum multora de altfel li se pare ca la Rosia va curge lapte si miere… aici vedem aceleasi minciuni corporatiste prezentate „cu stil” de dl. Tanase, scopul esential fiind doar acela de a primi odata avizele, pana atunci ei pot promite orice. apoi vor urmari doar profitul LOR, nu al motilor care au nevoie de locuri de munca. nu vi se pare dubios faptul ca promit marea cu sarea cand de fapt actionarii vor avea un singur scop: cheltuieli minime, venituri maxime! Oameni buni, nu va mai lasati inselati de reclame in general, si de RMGC in special!! PS: Dane, se simte de departe atitudinea partinitoare a ta si a Alba24 fata de proiect… probabil ceva sponsorizari 🙂
moderatorul de serviciu
marți, 22.05.2012 at 14:45
@cristi, atitudinea noastra este normala. Intrebarile pe care Dan le-a pus sunt aceleasi pe care le puneti voi. Ce ti se pare partinitor? Sau cine vorbeste cu cei de la RMGC despre probemele pe care le pun cei care se opun proiectului automat intra in categoria celor care sunt de partea proiectului? Eu zic sa fi mai retinut in astfel de aprecieri.
cristi
miercuri, 23.05.2012 at 07:24
@moderatorul/moderatoarea de serviciu:
bine, o sa fiu mai retinut in a-mi spune parerea… fiindca se pare ca va deranjeaza criticile, si automat contraatacati autoritar pe cei care nu va aplauda articolele Pro-RMGC. imi cer scuze de deranj si de faptul ca mi-am exprimat punctul de vedere pe site-ul vostru… o sa evit de-acum incolo alba24.ro
MikaP
vineri, 21.09.2012 at 14:27
Minciuni corporatiste…orice companie doreste sa obtina un profit maxim si cheltuieli minime. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem si incredere 5% macar in cei ce vin sa investeasca in Romania. Nivelul de saracie existent in orasele mici si la tara este uimitor. Oamenii nu au de munca, copii nu au ce manca, parintii nu-i mai trimit la scoala pentru ca nu-si mai permit.As dori sa studiezi mai bine zona miniera si vezi ce inseamna sarcie.Oamenii de acolo traiesc sub nivelul minim de existenta…vor de munca..dar nu au, pentru ca statul roman nu este in stare sa ia o decizie de 6 ani.Ma intreb cat s-ar fi dezvoltat zona in acest timp. Ok, sa negocieze procentul..dar sa faca ceva…
Cosmin
marți, 22.05.2012 at 10:58
De castigat o sa castigam mai mult de jumatate din tot ce iese din proiectul respectiv fara sa punem vre-un ban, asta nu se prae intampla in lume, plus ca avem si alte beneficii. Nimeni nu sta sa se gandeasca ca sumele care ajung in economie daca sutn reinvestite pot as ridice cu adevarat economia
Andrei O.
marți, 22.05.2012 at 11:44
Aceleasi minciuni cu care ne-am obisnuit din partea RMGC!! Dl Tanase pica, din nou, testul de sinceritate. Vezi si in emisiunea de mai jos parerea ambelor parti, atat a d-lui Tanase, cat si a opozantilor proiectului si judecati si voi: https://www.youtube.com/watch?v=oK7peibdBxg
adrian
marți, 22.05.2012 at 15:25
e bine ca inca se tine in atentie subiectul si omul vorbeste despre proiect. e bine ca lumea sa stie ce se intampla acolo de fapt si bravo celor de la alba24 ca pun intrebari.atata timp cat e vorba de dezvoltarea tarii, nu am de ce sa nu il sustin.
Dan Lungu
marți, 22.05.2012 at 15:38
@Cristi
Draga prietene (eu ii consider prieteni pe toti cei care urmaresc Testul de sinceritate, indiferent daca ne lauda sau ne critica 🙂 ),
Iti respect parearea dar nu sunt de acord cu acuzatii de subiectivism. Te rog sa mai urmaresti inca o data emisiunea (cu atentie, nu pe sarite) si vei vedea ca d-l Dragos Tanase a avut de raspuns la intrebari nu tocmai delicate si chiar a vorbit de niste mituri care se invart in zona proiectului (vezi subiectul speculatii bursiere, cel mai dezastruos scenariu in cazul unui accident ecologic, implicarea lui Traian Basescu in proiect sau daca RMGC s-a implicat in sustinerea financiara a unei forte politice). Eu cred ca am fost destul de echidistant si am pus intrebarile pe subiectele care mi se pareau neclare (recunosc ca sunt unul din jurnalistii care am pus mereu intrebari despre acest proiect atunci cand am avut nelamuriri si nu sunt nici pro nici contra, chiar daca uneori ma incearca sentimente de nationalism si as putea cadea in zona opozitiei). In concluzie daca ai inca indoieli despre buna mea credinta si profesionalismul nostru iti stau oricand la dispozitie pentru o discutie prieteneasca. Cat despre emisiune te rog sa imi spui ce ar fi trebuit sa-l intreb (delicat) si nu l-am intrebat… Cu sinceritate, Dan Lungu
cristi
miercuri, 23.05.2012 at 07:50
@Dan Lungu
Nu am vrut sa fie o acuzatie personala de subiectivism ci doar am evaluat (fiind eu insumi subiectiv, recunosc) rezultatul „testului de sinceritate”. Apropo’: Tu cum consideri raspunsurile d-lui Tanase? A trecut testul sau nu? A fost sincer? 🙂 Am urmarit in intregime interviul si odata ce cunosti foarte multe detalii ale problemei nu poti ramane foarte calm cand auzi cum ti se prezinta ca si adevar absolut si mai ales cand simti tehnicile avansate de comunicare persuasiva, niste lucruri si promisiuni care nu pot fi dovedite decat in viitor. RMGC ne cere sa avem incredere in ce ti-a raspuns dl Tanase sau, ma rog, sa credem studiile si documentatiile (mega-voluminoase) mentionate, dar care sunt platite cu bani grei la diverse insitutii tocmai ca sa convinga oamenii ca totul va fi „roz”…
Nu am deloc indoieli legate de profesionalismul tau personal, ci doar de felul cum presa in general a ales (sau i s-a impus) sa prezinte acest subiect. Mai multe detalii prefer sa-ti dau pe mail… Daca vrei, continuam discutia dar nu aici pe peretele alba24.ro (ai adresa mea de mail). Spor in toate!
Rares
marți, 22.05.2012 at 15:39
in astfel de discutii iti dai seama cat de multe mituri aiurea sunt create in jurul subiectului. Andrei, ce anume mai exact ti se pare o minciuna?mie mi s-a parut a fi o expunere destul de riguroasa.
merergivu
joi, 24.05.2012 at 14:44
prosteala pe faţă
merergivu
joi, 24.05.2012 at 14:52
tanase intra in detalii puerile,neinteresante..dar evita sa puna in discutie faptul ca asa zisul investitor crede ca romania e o tara bananiera fara stapan si poate fura orice daca stie cui sa i dea spaga…romanii trebuie sa exploateze aurulul de la rosia montana,nu strainii
nicu
vineri, 25.05.2012 at 13:14
da…detalii neinteresante toate beneficiile proiectului astuia. la fel cum probabil pentru tine este neinteresant faptul ca in Europa, statele prefera sa accepte investitii pentru deschiderea minelor pentru ca este mai profitabil asa decat sa faca tot felul de imprumuturi. Dar de ce sa intram si noi in rand cu restul tarilor europene? e neinteresant.
Pingback: Premierul Victor Ponta intenţionează să ceară desecretizarea contractului cu compania de la Roşia Montană | alba24
MikaP
joi, 23.08.2012 at 18:31
Premierul Ponta este un personaj controversat si un mare mincinos. Mai bine s-ar concentra pe ce are el de facut, decat pe un proiect care oricum il depaseste. Daca s-a asteptat 6 ani pentru o autorizatie de MEDIU inseamna ca respectivii reprezentanti de la MEDIU …ori sunt depasiti de realitate, ori asteapta renumita SPAGA, ori altcineva din POLITICA urmareste sa ia acest proiect.
Daca el nu intelege ca un proiect de o asemena anvergura aduce beneficii Romaniei…din toate punctele de vedere… nu putem avea alte asteptari de la oamenii de rand.
Romanii vor joburi…vor un nivel de trai mai bun, vor sa aiba o bucata de paine mai buna pentru copii lor…lasati INVESTITORII sa vina in Romania…ca oricum oamenii nostri politici nu sunt capabili sa ne asigure toate astea.
ROSIA MONTANA ESTE UN PROIECT DE VIITOR, asta trebuie sa inteleaga politicienii nostrii. De ce cred oamenii ca Romania este e o tara bananiera fara stapan ?? Trebuie sa fim deschisi pentru orice investitie straina, numai asa putem avansa…si noi …toate tarile occidentale fac asta…nu este nimic gresit, nu putem astepta doar sa ni se ofere.. asa cum am fost invatati in perioada comunista. Trebuie sa privim mai departe de cuvantul : FURT., altfel nu vom avansa niciodata. Deasemeni o investitie din afara tarii este benefica din orice punct de vedere .
SUCCES ROSIA MONTANA de aici din Londra
Em
vineri, 20.07.2012 at 13:57
Nicule, deoarce, in repetate ori, strainii „investitori” vin la noi datorita coruptiei si, asa cum zice merergivu, ei ne cred o tara fara stapani unde pot face orice vor ei. Vezi aici Nokia ce a importat piese prin vamele romane, piese de fabricatie asiatica, ce contin substante exploatate doar acolo, piese ce trebuiau taxate la intrarea in EEC, dar ce au zis? Hai sa fugim si ii lasam pe fraieri pe uscat… la buzunar. I-au prins. La noi in oras a plecat italianul de la confectii cu tot cu marfa cand nu i-a mai convenit si au ramas in strada oamenii si neplatiti si proaspat someri. Nu l-au mai prins. Mai tii minte ce a fost cu dezastrul ecologic de la Baia Mare? Australienii, detinatori ai minei, au ordonat supraincarcarea lacului de decantare a cianurii in ciuda avertismentelor inginerilor romani, care lucrau de ani buni acolo si stiau starea de uzura digului si a echipamentelor. Au ignorat toate protocoalele de siguranta pentru maximizarea profitului, a dat o ploaie si pa natura! La fel si ei, pa Romanie! Ce vrei?.. sa auzim „Pa Alba!” si de la astia? Daca vor aur, atunci ei sa detina o minoritate, un 49%, adica sa nu detina controlul si atat. Nu ei sa dicteze viitorul.
Pingback: Victor Ponta, pune condiții pentru demararea proiectului de la Roşia Montană: Redevența și standarde mari de protecția mediului | Alba24
GBR
luni, 29.04.2013 at 05:55
Sunt doar minciuni si promit ca o sa curga lapte si miere acolo cand de fapt ei urmaresc doar profituri maxime.Deaia muta familile de acolo.RMGC Rosia Montana Gold Company e formata din 19.30% (actiuni) ale unei firme de minerit a statului Roman cu sediul in deva si 80.60% a companiei Gabriel Resources,o firma Canadiana.Daca va uitati pe https://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Resources o sa vedeti ca in prima parte da cantitatea de aur aproximativ 2500 tone si valoarea lui de 77,67 Miliarde $ USD si Cantitatea de 812 Tone de aur in valoare de 6,902 Miliarde $ USD.Dupa cum scrie si pe pagina,societatea civila se impotriveste,spalarii pe creier creata de firma si a exploatarii aurului si argintului de aici (care tot merge in Canada si nu va fi vandut,iar in cativa ani valoare aurului si argintului dublandu-se si imbogatind Canada) si noi vom ramane cu pagubele ecologice,si cele 250 HECTARE DE PADURE DEFRISATE (cica necesare proiectului).Ei spun ca o sa reimpadureasca 1000 hectare (evident nimeni nu stie cat la % s-ar tine de cuvant) si oricum acele hectare au nevoie de 100 ani doar ca creasca la o marire rezonabila si sa fie eficienti in absorbtia CO2,iar pana sa ajunga la marimea celor de acuma,e necesar sute de ani.
Dupa cum scrie in aprtea de jos a paginii,aceste minereuri ar trebui exploatate de statul Roman,iar Aurul si Argintul sa ajunga la rezerva de stat a Romaniei(care devine ultima sursa de bani in caz ca tara „da faliment” care poate fi vanduta pentru a aduce bani in tara) dar care sa fie folosita doar in ultima instanta,dar nici o tara nu a ajuns inca acolo si nici o tara nu se gandeste sa vanda din aceasta rezerva,pentru ca la aproximativ fiecare 3-4-5 ani pretul aurului se dubleaza,la fel si valoarea metalelor pretioase din rezerva de stat,in cazul de fata Canadei,care va fi umpluta cu miile de tone de metale pretioase de la voi,valorand enorm.
Nu mai puneti botul la „dezvoltarea” care va avea loc pentru ca nu va alea loc.Statul va obtine doar 19 Miliarde de $ (se presupune) dar doar din salarii si impozite de pe salarii si profit,dar valoarea totala de 83.572 Miliarde $ Americani,care in 10-20 ani o sa devina 4-500 Miliarde $,si noi o sa ramanem cu pamantul gol,dezastrul ecologic,ei o sa plece de aici cu „gentile” pline de aur si argint si noua o sa ne „arunce” matura sa curatam dupa ei,ca si femeia de servici,care o sa ajungem,daca nu facem ceva.
Doate datorita Guvernului Corupt care desi poate nu vrea si nu incearca sa opreasca acest proiect,si sa se ocupe doar o companie de stat de el.
flesh
miercuri, 11.09.2013 at 09:45
Oamenii sunt pasivi pentru ca nu inteleg cum ii afecteaza pe ei, personal, tunul de la Rosia Montana.
Noi, cetatenii, platim impozite si taxe statului. Cea mai evidenta este TVA. Daca nu ar exista TVA, am plati la cumparaturi 100 de lei fata de 124 de lei cat platim acum. 24 de lei se duc in vistieria statului, 100 de lei la comerciant. Dar platim multe alte taxe, peste 300 la ultima numaratoare (impozit pe venit, impozit pe profit, impozit pe salarii, impozit pe casa, impozit pe teren, impozit pe masina, taxa de mediu la masina, accize etc.). Statul primeste acesti bani de la noi, cetatenii, ca sa faca cu ei ceva in folosul nostru.
Insa conducatorii tarii folosesc banii statului ca sa dea tunuri. Ce inseamna un tun? Un tun este atunci cand statul incheie un contract pagubos cu un smecher. Smecherul se-ncarca de bani si da o parte si alesilor nostri care au facilitat semnarea contractului. Acestia fiind banii nostri, care ar trebui folositi pentru educatie, pentru sanatate, pentru astupat gropi, pentru autostrazi, in contracte avantajoase pentru noi.
Asta inseamna un tun.
Proiectul minier Rosia Montana este un tun pentru ca vom instraina aceste zacaminte, urmand sa primim numai o redeventa de 6% din valoarea lor, iar participarea la profit de 25% nu inseamna nimic. Compania lacomiei are deja o pierdere foarte mare acumulata din 1995 si pana acum si profitul, daca va exista, poate fi adus la zero prin inginerii financiare simple (facturi de la furnizori umflate) sau mai complicate. 25% din zero egal cu zero. Asadar, alesii nostri au semnat un contract prin care vindem un activ valoros la un pret egal cu 6% din valoarea lui de piata. Acest lucru face din proiectul minier de la Rosia Montana un tun.
Spre deosebire de alte tunuri pe care le-au mai dat alesii nostri, acest tun de la Rosia Montana mai are niste consecinte, foarte grave:
– incalcarea dreptului de proprietate al locuitorilor din Rosia Montana care sunt fortati sa-si paraseasca gospodariile si sa plece;
– distrugerea patrimoniului cultural din zona. Rosia Montana este cea mai veche localitate atestata documentar din Romania. Aici exista marturii arheologice ale traiului oamenilor de peste doua mii de ani. Rosia Montana va fi rasa de pe fata pamantului daca exploatarea minereurilor va avea loc;
– distrugerea mediului natural, prin despadurirea zonei, prin distrugerea solului si prin crearea unui lac imens de steril cu continut ridicat de cianura.
Concluzia mea: proiectul minier de la Rosia Montana este un tun cu consecinte foarte grave, o teapa imensa pe care conducatorii tarii ne-o dau noua, pentru ca ei sa-si ia spagile.
Oameni buni, nu mai fiti pasivi! Nu lasati politicienii sa fure bani din buzunarele voastre prin acest tun de la Rosia Montana! Si nici prin alte tunuri!
Desteptati-va, romani!
Andi
luni, 02.12.2013 at 20:40
Dragos Tanase de la Rosia Montana are o sotie mai desteapta ca el. Din octombrie 2013 a fost numita Roxana Tanase HR Manager la Microsoft Romania !