În perioada 11-15 aprilie 2022 s-a desfășurat, la Bacău, faza națională a Olimpiadei de fizică. Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, condusă de prof. Gabriel Bucur, a fost reprezentată de Eduard Pițu, elev în clasa a VI-a C, care a obținut mențiune și medalia de argint.

Eduard Pițu a participat la această competiție națională în urma rezultatului excepțional obținut la Olimpiada de fizică, faza județeană, unde s-a clasat pe locul I, fiind îndrumat de Maria Atanasiu, profesoară la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia  și de Adriana Constantin, prof. în cadrul Centrului  Județean de Excelență Alba.

Publicitate

Elevul Eduard Pițu a obținut locul I și la faza județeană a Olimpiadei de  matematică, îndrumat de prof. Mihaela Urcan. Acest premiu i-a asigurat calificarea la etapa națională, competiție la care va participa săptămâna viitoare.

Rezultatele obținute la aceste competiții au confirmat totodată pasiunea și dăruirea lui Edi pentru științele exacte. Efortul său a fost răsplătit cu numeroase premii și distincții, începând din clasa a V-a, iar în acest an școlar a reușit să dobândească un palmares cu adevărat impresionant.

Publicitate

De asemenea, Eduard se remarcă și prin rezultatele deosebite obținute la clasă, fiind un real exemplu de seriozitate, ambiție și perseverență, iar dascălii și elevii acestei școli sunt mândri de performanțele obținute de acest elev de excepție.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Publicitate