Connect with us
Advertisement

Actualitate

Educație financiară pentru elevii claselor 0-4. Program gratuit de formare pentru învățători, cu 10 credite de formare

Publicat

Institutul de Studii Financiare (ISF) și Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) organizează, în săptămâna World Investor Week, prima sesiune a cursului de educație financiară destinat cadrelor didactice din învățământul primar, în cadrul programului StartFIN.

StartFIN, pentru formarea personalului didactic din învățământul primar în domeniul financiar, este un program gratuit acreditat de Ministerul Educației, care oferă dezvoltarea competențelor specifice educației financiare adecvate elevilor din clasele 0-4.

Programul este acreditat pentru 4 ani în sistem online și se desfășoară pe parcursul a 40 de ore, cu 20 de ore organizate în sistem online sincron și 20 de ore organizate în sistem asincron, oferind astfel avantajul participării de la distanță a învățătorilor din toată țara.

StartFIN include două module în cadrul cărora sunt predate noțiuni de educație financiară complete, fiind primul program de acest tip disponibil și adecvat nevoilor beneficiarilor.

Pentru finalizarea programului, participanții trebuie să pregătească un portofoliu educațional care va fi evaluat de o comisie de specialitate, formată din experţi în domeniul financiar.

Absolvenții programului au posibilitatea recunoașterii unui număr de 10 credite de formare profesională.

Scopul programului StartFIN este de a dezvolta cunoștințele tehnice specifice piețelor financiare pentru cadrele didactice care predau la ciclul primar, contribuind astfel la diseminarea conceptelor financiare în rândul elevilor.

Prin susținerea unor astfel de cursuri de formare economico-financiară a profesorilor cresc în mod considerabil șansele de incluziune financiară a tinerei generații.

Cursanții au la dispoziție materiale de studiu (manuale, instrumente de evaluare, aplicații și alte instrumente didactice) și sunt evaluați după metode care respectă principiile standard de evaluare.

Pentru anul 2022, ISF și A.S.F. oferă șansa formării în cadrul StartFIN, în mod gratuit, pentru 500 de învățători.

Locurile sunt ocupate în ordinea înscrierii (cererile se trimit la adresa startfin@isf.ro), numărul participanților fiind limitat la 25 persoane/serie. În cazul depășirii acestei limite, persoanele vor fi înscrise la următoarea serie disponibilă.

În 21 zile de la lansare, programul StartFIN a înregistrat 1.625 cereri de înscriere, iar 372 de participanți au fost deja selectați pentru a participa la sesiuni de curs.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement