Connect with us
Advertisement

Actualitate

Educatorii şi învăţătorii care nu au facultate, obligaţi să-şi completeze studiile. În caz contrar, riscă să piardă postul

Publicat

Persoanele încadrate în sistemul de învăţământ ca educatori ori învăţători, indiferent de vechimea în muncă, trebuie să fie absolvenţi de facultate, potrivit unei ordonanţe de guvern intrate în vigoare la sfârşitul anului trecut. Absolvirea studiilor cu licenţă în următorii 6 ani este o condiţie pentru păstrarea postului, în contextul în care procedura de echivalare cu experienţa şi rezultatele de la catedră este în desfăşurare, însă se blochează undeva la conducerea ministerului.

Potrivit OUG 92/18.12.2012, articolul IV, „Absolvenţilor liceelor pedagogice, filiera vocaţională, profilul pedagogic, specializarea învăţător-educatoare, ai şcolilor postliceale pedagogice, ai colegiilor universitare de institutori sau ai altor şcoli echivalente, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, li se recunoaşte îndeplinită condiţia pentru ocuparea funcţiilor didactice de profesor pentru învăţământul preşcolar, respectiv profesor pentru învăţământul primar, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pe baza diplomei de licenţă„.

La articolul VI, se arată că „Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă„.

Ordonanţa modifică Legea educaţiei, care oferea posibilitatea cadrelor didactice să-şi echivaleze studiile, rezultatele şi experienţa la catedră, fără să mai fie nevoiţi să facă o facultate. Persoanele în cauză au depus dosare pentru echivalarea experienţei, însă nu au primit vreun răspuns de la minister.

Reprezentanţi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ susţin că aceasta ar putea fi o măsură prin care profesorii vor fi obligaţi să dea bani pentru a face o facultate privată şi că sunt cazuri de cadre didactice cu experienţă de zeci de ani, absolvenţi de liceu pedagogic care, în prag de pensie, se întreabă dacă îşi vor mai putea păstra postul. La nivel naţional, aproximativ 22.000 de cadre didactice au depus solicitări pentru recunoaşterea experienţei la catedră.

Ordonanţa de urgenţă a fost emisă în ultimele zile de activitate a fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Sursa: hotnews.ro.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement