Connect with us
Advertisement

Politică

Efectele OUG propusă de Guvernare. Simion Creţu: „Alba va primi mai puţin cu 5,5 milioane de lei de la bugetul statului”

Publicat

Vicepreşedintele PNL Alba, Simion Creţu atrage atenţia asupra efectelor Ordonanţei de Urgenţă propusă de guvernare prin care se urmăreşte reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit pentru municipii, oraşe şi judeţe, precum şi pentru echilibrarea bugetelor locale. Acesta subliniază faptul că, prin aceste măsuri, județul Alba va primi, în 2012, mai puțin cu 5,5 milioane lei de la bugetul statului, respectiv numai 34,48 milioane lei din impozitele pe venit.

Simion Creţu susţine că Guvernul taie din fondurile provenite dintr-o sursă sigură, care ajungeau direct în bugetele autorităţilor locale, pentru a le putea realoca, în an electoral, probabil către primăriile PDL. Astfel, potrivit situaţiei centralizate, în Alba, echilibrarea bugetului județului și fondurile alocate pentru drumurile județene și comunale vor fi reduse comparativ cu 2011. Pentru drumurile județene și comunale județul nostru va mai primi doar 12,75 de milioane lei, mai puțin cu aproximativ 6 milioane lei. În schimb, potrivit liberalului, partea plină a paharului este că pentru finanțarea unităților de învățământ și pentru plata salariilor profesorilor bugetele sunt mai mari, cu circa 11 milioane lei.

„Au scăzut finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, la fel ca și sumele pentru susținerea sistemului de protecție al copilului precum și pentru acordarea de produse lactate, de panificație și miere pentru școlari. Calculele arată că sumele pe care bugetul județului le va primi în 2012 sunt ceva mai mici decât cele din 2011, prioritatea domeniilor fiind însă cu totul alta. Acest lucru va afecta domeniul investițiilor, unde județul Alba continuă să sufere, în special în privința investițiilor în drumuri județene și comunale.
Practic, propusa Ordonanță de Urgență a Guvernului, urmărește reducerea cotelor defalcate din impozitul pe venit de la 44% la 40,5% pentru municipii, oraşe şi comune, de la 12% la 11% pentru judeţe, precum și de la 21% la 20% pentru echilibrarea bugetelor locale”, explică Simion Creţu.

Liberalul este de părere că această modificare a Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale reprezintă „o nouă încălcare gravă a autonomiei locale, o lovitură puternică dată autorităţilor locale din România, după adoptarea în vara anului 2010 a celebrei Ordonanțe de Urgență nr. 63 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement