Actualitate
„Electorata”, la aprobare în şedinţa de Guvern. Ce prevede schema fiscală pentru restructurarea creditelor
Ordonanţa de urgenţă pentru schema fiscală referitoare la restructurarea creditelor va fi aprobată în şedinţa de joi a Guvernului, a anunţat premierul Victor Ponta. Schema fiscală pentru restructurarea creditelor, denumită de presă „Electorata”, va fi aplicată doar pentru persoanele cu venituri din activităţi dependente sub 2.000 de lei pe lună, iar deducerea din venitul lunar impozabil va fi de 900 de lei, restructurările fiind permise până la finele lui 2015, conform ultimului proiect iniţiat de Ministerul Finanţelor.
„Se propune revizuirea sistemului de acordare a deducerilor pentru persoanele fizice care desfăşoară o activitate dependentă şi care realizează venituri din salarii, la funcţia de bază, în sensul acordării unei deduceri speciale lunare pentru credite restructurate ce va fi luată în calcul la stabilirea bazei impozabile. Pentru a beneficia de deducerea specială lunară pentru credite restructurate, contribuabilii respectivi trebuie să realizeze venituri brute din salarii prevăzute la art. 55 altele decât alin. (2)-(4), la funcţia de bază sau venituri brute din pensii de până la 2.000 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea”, se explică în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă de urgenţă.
Astfel, deducerile nu vor fi aplicate şi pentru alte forme de venituri, altele decât cele obţinute din activităţi dependente, din funcţia de bază.
Schema fiscală este opţională atât pentru debitor, cât şi creditor şi se va aplica pentru clienţii care solicită restructurare la bănci şi la instituţiile financiare nebancare (persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare străine) înscrise în Registrul General de la BNR.
Deducerea se acordă lunar, începând cu drepturile reprezentând venituri din salarii şi pensii aferente lunii ianuarie 2016, pentru o singură sursă de venit şi reprezintă rata din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului, dar nu mai mult de 900 lei, în anumite condiţii, pe baza documentelor justificative emise de împrumutător.
Restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe cerinţe, prima dintre acestea restricţionând aplicarea doar la creditele fără întârzieri la plată sau cu întârzieri de cel mult 90 de zile.
În varianta elaborată iniţial, restructurarea creditelor trebuia să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate şi nu cu mai mult de 500 lei (sau echivalentul în lei aferent valutei în care a fost acordat ori la care este indexat creditul) a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului aferente creditului supus restructurării, pentru o perioadă de cel mult doi ani. Deducerea fiscală era limitată la 500 de lei pe lună.
Proiectul de OUG stabileşte că restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele cerinţe: a) să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plată sau care au întârzieri la plată de cel mult 90 zile; b) să conducă la diminuarea cu cel mult jumătate a obligaţiilor lunare de plată ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, inclusiv valoarea indexării acestuia, dar nu cu mai mult de 900 lei, indiferent dacă împrumutul respectiv a fost acordat în lei sau în valută, pentru o perioadă de maxim doi ani; c) să asigure prelungirea duratei iniţiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligaţiile de plată conform lit.b); d) suma reprezentând diminuarea prevăzută la lit. b) şi preţul finanţării aferent acesteia să fie distribuite uniform pe o durată echivalentă cu cea pentru care a fost acordată diminuarea obligaţiilor de plată, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea respectivă, prevăzută la lit. b); e) rata dobânzii aferentă obligaţiilor de plată din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului (lit. c) nu poate fi mai mare decât rata dobânzii prevăzută de contract la data solicitării acordării restructurării; f) împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau alte costuri aferente finanţării şi nici impune alte costuri, altfel decât era prevăzut în contract la data solicitării restructurării.
Restructurarea reglementată poate fi acordată o singură dată unei persoane fizice, la unul sau mai multe credite, cu condiţia ca suma totală amânată la plată să se încadreze în limita valorică de 900 de lei pe lună.
Titularii creditelor restructurate au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere specială pentru credite, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile, numai pentru veniturile din salarii realizate la locul unde se află funcţia de bază, se precizează în proiect.
Potre a beneficia de schema fiscală, contracte de credit trebuie să fie în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de vechimea acordării creditului, iar restructurarea să fie efectuată până la sfârşitul anului viitor.
Proiectul prevede că deducerea specială pentru credite nu se mai acordă începând cu luna în care contribuabilul realizează venituri din salarii prevăzute mai mari de 2.000 lei/lună, pe parcursul derulării contractului supus restructurării pentru perioada respectivă sau pentru perioada în care plăţile nu au fost efectuate conform graficului stabilit de împrumutător după restructurarea creditului.
Contribuabilii care obţin venituri din salarii la funcţia de bază vor beneficia de deducerea specială pentru credite la locul unde se acordă şi deducerea personală şi în cazul în care se mută în cursul unei luni la un alt angajator (numai la primul angajator) sau sunt detaşaţi iar plata veniturilor din salarii se efectuează de entitatea la care au fost detaşaţi.
Deducerea se acordă lunar, începând cu veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2016 şi reprezintă rata din perioada de prelungire a duratei iniţiale a creditului, dar nu mai mult de 900 lei /lună.
În cazul creditelor în valută echivalentul în lei a deducerii acordate se stabileşte utilizând cursul de schimb al Băncii Naţionale a României pentru ziua în care s-a efectuat plata, comunicat de Banca Naţională a României in cursul zilei anterioare.
Obligaţia acordării deducerii speciale pentru credite revine angajatorului şi procedura de aplicare se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANAF.
Prin aplicarea schemei, Finanţele estimează un minus de încasări din impozitul pe venit de 975 milioane lei în 2016 şi 1,01 miliarde lei în 2017.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News