Actualitate
Electrica SA va concedia 7,3% dintre angajaţii din filiale. Măsuri pentru creşterea productivităţii
Electrica SA va renunţa la 7,33% din numărul de angajaţi din filiale, motivul fiind creşterea productivităţii şi scăderea cheltuielilor cu salariile.
La finele anului 2014, grupul Electrica avea 11.740 de salariaţi.
Electrica estimează pentru acest an o cifră de afaceri de 5,662 miliarde lei şi un profit net de 460,7 milioane lei. În 2014, Electrica a înregistrat la nivel de grup o cifră de afaceri de 5,044 miliarde lei şi un profit net de 401,4 milioane lei, din care 287,84 milioane lei reprezintă profitul net atribuibil acţionarilor.
„Printr-un proces firesc de creştere a productivităţii muncii, bazat pe reducerea naturală a personalului, a reorganizării activităţii şi/sau a restructurării, numărul de personal din filiale se va reduce cu 7,33%, ceea ce va duce la o scădere a cheltuielilor cu salariile şi alte beneficii ale angajaţilor”, arată compania.
„În anul 2014 rezultatul financiar al Electrica SA s-a îmbunătăţit într-un mod consistent comparativ cu anul precedent, fiind influenţat în special de un rezultat pozitiv excepţional al segmentului de furnizare şi o îmbunătăţire a rentabilităţii segmentului de distribuţie, dar şi a măsurilor de restructurare şi reorganizare a segmentului de servicii energetice”, spun reprezentanţii companiei.
Electrica are o arie de cuprindere naţională, cu organizare în trei zone, pentru distribuţia şi furnizarea energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord şi la nivel naţional pentru întreţinere şi servicii energetice. Compania deserveşte aproximativ 3,5 milioane de clienţi.
Acţionarul principal al Electrica SA este statul, reprezentat prin Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri (48,78%), urmat de BERD, cu 8,66%.
sursa: realitatea.net
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News