Connect with us
Advertisement

Actualitate

Elena Arnăuțoiu a murit la 100 de ani. Condamnată la temniță grea pentru că nu și-a trădat frații, partizani în munți

e

Publicat

Elena Arnăuțoiu (căsătorită Ion), un simbol al luptei anticomuniste, a murit la vârsta de 100 de ani, potrivit Memorialului Închisoarea Pitești.

Născută la 12 aprilie 1919, Elena a fost sora lui Toma și Petru Arnăuțoiu, conducătorii grupului de rezistență anticomunistă din Făgăraș. A fost arestată prima dată în decembrie 1950 și închisă până în februarie 1953. A fost închisă la Ocnele Mari, Pipera și Ghencea.

După prinderea fraților său, Toma și Petru, Elena a fost din nou arestată în 22 iunie 1958 și anchetată la Securitatea din Pitești. A fost condamnată – prin sentința Tribunalului Militar București – la 5 ani închisoare corecțională pentru ”omisiune de denunț”. Închisă la Pitești, Jilava, Miercurea Ciuc și Arad. A fost eliberată în 21 februarie 1962.

Mărturia Elenei Arnăuțoiu spre eternă aducere aminte

”În fiecare zi mă chemau la securitate, să spun ce ştiu de fraţi, să mă interesez de ei şi să-i aduc, să-i predau securităţii. Eram urmăriţi atât eu, cât şi soţul meu, care a fost dat afară din învăţământ, era director la Liceul Comercial.

Ne-au naţionalizat casa, fără vreun temei legal. Ne-au luat pământu pe care îl aveam eu (dotă), de la părinţi, iar în anul 1950, au venit de la securitate şi m-au arestat.

Am fost dusă la centrul de muncă, cu sediul la Ghencea, Bucureşti, unde pe un câmp întreg erau amplasate barăci de scândură, ca saivanele de animale. Fără să mi se spună pentru ce şi fără să să fiu anchetată, mi s-a spus că am o pedeapsă administrativă de un an…

Dormeam pe paturi comune, din lemn, ca rafturile pentru fructe, o pătură de blană murdară, şi în loc de pernă aveam bolovani. Nu am stat mult aici, că ne-au trimis la muncă. Pe mine m-au trimis la penitenciarul de la Ocnele Mari…

…Luase fiinţă o colonie de muncă, la Pipera, 70 de hectare de pământ trebuia să le transformăm în grădini de zarzavaturi. Ne-au urcat în dube şi ne-au dus acolo…

…A venit şi soţul meu cu băiatu, atunci elev în clasa a şaptea, nu am putut vorbi nici o vorbă, cu copilul, care a plâns întruna. Pentru că eu eram arestată, copilul nu a fost primit la concurs pentru clasa a opta cum era legea. Atât m-a durut acest lucru încât aşi fi preferat să mai primesc ani de detenţie decât să sufere copilul.

…În anul 1958, când fraţii meu a fost prinşi, m-au arestat din nou, şi-am stat la Piteşti în anchetă 10, 11 luni. Această perioadă nu am văzut culoarea cerului, şi nici n-am pus piciorul pe pământ. Singurele mişcări pe care le-am făcut era când mergeam la anchetă, şi toaletă. Aveam ochelari negrii la ochi.

…După o perioadă mi-au adus-o şi pe mama în celulă cu mine. Nu pot uita când a apărut în celula mea, înaltă, demnă şi senină. Se rupseseră hainele de pe ea, era numai zdrenţe. Când m-a văzut a căzut jos, iar acest lucru, se repeta de câteva ori pe zi, era bolnavă, avea o anemie cerebrală, care îi dădea astfel de şocuri. Vis-a-vis de celula mea era celula în care era tata.

…După terminarea anchetei, a început procesul… Am fost judecată în lotul cinci, considerat cu cei mai puţini vinovaţi. Având acuzaţia de omisiune de denunţ… Am fost condamnată cinci ani. M-am dus la Jilava într-o celulă, cu capacitate de 20 de deţinuţi. Eram 45 de femei, trăiam mai rău ca animalele…”

Fragment din interviul cu Elena Ion n. Arnăuțoiu, realizat în 1997, Arhiva de Istorie Orală a Memorialului Sighet, interviul nr. 542

Fratele ei, Toma Arnăuțoiu, locotenent, (n. 14 februarie 1921, Nucșoara, județul Muscel, în prezent județul Argeș – d. 19 iulie 1959, Jilava) a fost liderul grupului de rezistență anti-comunistă armată de la Nucșoara, numit și „Haiducii Muscelului”, format în 1949 împreună cu col. Gheorghe Arsenescu.

Grupul a fost sprijinit activ de mai bine de 100 de persoane, printre care Elisabeta Rizea. Mulți dintre ei au fost arestați și torturați de autoritățile comuniste.

A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la penitenciarul Jilava. Gruparea a organizat cea mai puternică și lungă rezistență anticomunistă din Europa.[

Sursă: memorialsighet.ro

Foto: Adevarul.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement