Educație
Elev de la Colegiul Militar Național ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, finalist la un concurs internațional de eseuri
Elevul sergent Daniel Popa (clasa a XI-a), de la Colegiul Militar Național ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, este unul dintre cei trei finaliști ai Concursului Internațional de Eseuri, organizat de Forumul Internațional pentru Pace, Securitate și Prosperitate (International Forum for Peace, Security & Prosperity), cu sediul în Canada.
La cele două secțiuni ale concursului, eseu și video, au fost înscrise peste 100 de lucrări, participanții fiind din 57 de colegii și instituții militare din 34 de țări.
Eseul scris de Daniel, cu titlul „The significance of the United Nations Mission in Kosovo to Peace, Security & Prosperity”, a reușit să impresioneze juriul concursului, calificându-se în marea finală.
Daniel își va prezenta lucrarea online, în fața juriului și a celorlalți membri participanți, în cadrul celei de-a patra reuniuni a Forumului, din data de 8 aprilie.
În realizarea eseului, elevul a fost coordonat de domnii profesori Cornelia Bratu (limba engleză) și Dan Anca (istorie).
sursa foto: facebook Colegiul Militar Național ”Mihai Viteazul”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News