Educație
Elevă a Liceului Tehnologic din Sebeș, rezultate remarcabile la Concursul Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă

Eleva Damiana Ana Maria din clasa a XI-a A, de la Liceul Tehnologic Sebeș, a obținut mențiune în cadrul Concursului Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă, organizat în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), Ministerul Educatiei si Cercetării și Inspectoratul Școlar București, desfășurat în perioada 29-31 mai 2025.
Competiția a reunit elevi din întreaga țară, pasionați de domeniul financiar-contabil, oferindu-le posibilitatea pentru a-și demonstra cunoștințele, gândirea logică și abilitățile practice în economie și contabilitate. Concursul are ca scop dezvoltarea culturii financiare în rândul tinerilor și susținerea acestora în explorarea unor cariere solide în domenii economice.
Performanța elevei Damian Ana Maria a fost posibilă datorită muncii intense și pregătirii riguroase, realizate sub îndrumarea prof. Cîmpean Mirela Ionela și Schiau Simona, cadre didactice dedicate, care au sprijinit elevii cu profesionalism și pasiune în aprofundarea cunoștințelor din domeniul financiar-contabil. Conducerea Liceului Tehnologic Sebeș și-a exprimat recunoștința și felicitările pentru această realizare.
Participarea la acest concurs a consolidat atât cunoștințele teoretice ale elevilor, cât și interesul pentru domeniul economic dar si utilizarea softurilor contabile, reprezentând un pas important în formarea profesională a tinerei generații.
Sprijinul CECCAR și colaborarea cu instituțiile de învățământ tehnologic rămân esențiale în dezvoltarea unei educații economice moderne și aplicate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News