Connect with us
Advertisement

Eveniment

Elevi ai Colegiului Militar din Alba Iulia, Premiul I și Premiul III la Concursul național Problema Solvenda România

Publicat

Elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia care sunt pasionați de istorie, creativi și cu abilități de rezolvare a problemelor au ocupat podiumul la cea de-a IX-a ediție a Concursului naţional Problema Solvenda România. Concursul, interdisciplinar, include mai multe domenii de știință și reunește an de an tineri care își valorifică noțiunile, ideile și informațiile pe care le dețin din domeniul istoric, încercând să reconstituie după propriile idei, evenimente reale.

Anul acesta, elevii coordonați de profesorul de istorie Dan Anca au reușit să câștige Premiul I – echipa „Mareșal” și Premiul III – echipa „Aquila Imperiale”.

Echipa „Mareșal”, Premiul I

Potrivit reprezentanților colegiului albaiulian, experiența participărilor și performanțelor înregistrate la edițiile anterioare, dar și modul de gândire al membrilor echipei în abordarea problemelor – elev plutonier adjutant Călin Hartzos, elev sergent Brian Andrea și elev caporal Gabriel Grauman, au adus echipei „Mareșal”, primul loc pe podium.

„Participarea la acest concurs a devenit deja o tradiție pentru mine pe parcursul liceului. Încă din clasa a IX-a am fost atras de un concurs care verifică mult mai mult decât cunoștințele istorice, ci și abilitatea de a prelucra informația prin prisma unei minți strategice. Această ultimă participare la un concurs școlar încoronată cu succes, reprezintă un ultim „ura” în cariera mea de licean. Le adresez mulțumiri colegilor din echipa „Mareșal” și domnului profesor Dan Anca pentru o experiență de neuitat”, a spus elevul plutonier adjutant Călin Hartzos.

„Ediția a IX-a a Concursului Problema Solvenda România ne-a întâmpinat cu o situație dificilă, una referitoare la situația de criză provocată de incidentul de la Fashoda din anul 1898. Desigur, prin studierea materialelor puse la dispoziție de către organizatori și prin propriul studiu al situației, am reușit să punem la cale un plan de acțiune care să schimbe cursul istoriei și să pună Franța, din acea perioadă, în rândul puterilor globale. În fiecare an în care participăm la acest concurs avem parte atât de sentimente incomparabile cu orice altă competiție, fiind o abordare ce permite interpretarea liberă a studiului de caz, promovând creativitatea, cât și de rezultate bune, care reflectă profesionalismul cu care își desfășoară activitatea atât elevii instituției noastre, cât și coordonatorul „micilor istorici”, domnul profesor Dan Anca”, a transmis elevul sergent Brian Andrea.

Echipa „Aquila Imperiale”, Premiul III

Din echipa „Aquila Imperiale” care s-a clasat pe Locul III au făcut parte elevii sergent Andreea Coste, Alex Silaghi și Patric Sotoc.

Pentru aceștia, modul în care le-au fost valorificate cunoștințele dobândite de-a lungul anilor de studiu și premiul obținut, îi motivează să aprofundeze domeniul istoric și să obțină noi performanțe.

„Fiecare etapă a concursului ne-a provocat să gândim creativ și să soluționăm probleme într-un mod inovativ. Participarea la acest concurs mi-a oferit oportunitatea de a interacționa cu alți elevi pasionați de domeniul istoriei și de a împărtăși cunoștințe și idei. Am avut șansa de a interacționa cu oameni cu aceleași interese și de a forma noi prietenii. Obținerea Locului III ne-a motivat să continuăm să ne perfecționăm și să ne propunem obiective și mai înalte pentru viitor. Pot spune că experiența m-a învățat că efortul și dedicarea aduc recompense, iar succesul nu întotdeauna înseamnă a ocupa primul loc, ci mai degrabă a-ți depăși propriile limite și a te dezvolta în mod constant”, a spus eleva sergent Andreea Coste.

„Participarea la acest concurs mi-a oferit o experiență de neuitat pe care sper să o pot reexperimenta și anul viitor. Am întâlnit oameni deosebiți, care mi-au demonstrat ce înseamnă cu adevărat abordarea unui caz istoric. Juriul a fost unul deosebit, format din profesioniști în domeniu, o provocare majoră în cadrul competiției. După o bătălie grea, obținerea Locului III este o victorie de neuitat, o adevărată realizare, care alături de Locul I câștigat de colegii noștri situează colegiul nostru în topul acestei competiții. Totodată, obținerea bronzului ne arată că este un drum lung de perfecționare, care sperăm să ne ducă la obținerea primului loc anul viitor”, a spus elevul sergent Alex Silaghi.

Concursul naţional Problema Solvenda România se desfășoară începând din anul 2016, fiind organizat de Mathias Corvinus Collegium şi Case Solvers din Cluj-Napoca.

sursa, foto: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Problema Solvenda România

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement