alba europeana Elevi din Alba vor fi premiaţi joi, la un concurs de ilustraţie pe teme europene. Iniţiativa a apartinut europarlamentarului Victor Negrescu şi Inspectoratului Şcolar Alba, iar câştigătorii vor vizita Parlamentul European.

Evenimentul se desfăşoară de la ora 13.00, la Alba Mall şi va cuprinde şi expoziţia de desene, grafică şi fotografie.

Publicitate

Cei clasaţi pe locurile 1, 2 şi 3 de la fiecare categorie vor câştiga o vizită la Parlamentul European, iar menţiunile reprezintă vizite la Parlamentul României.

La concursul “Alba Europeană” vor fi oferite, în total, 50 de premii participanţilor.

Este vorba despre elevi din clasele de gimnaziu şi liceu, care s-au înscris la această competiţie de lucrări pe teme europene.