Connect with us
Advertisement

Actualitate

Elevi din cinci școli din Alba vor participa la un concurs de creație, pentru prevenirea violenței în școli. Acțiuni ale Poliției

Publicat

Elevi din cinci școli din Alba vor participa la un concurs de creație, pentru a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar.

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba au lansat, marți, o campanile pentru prevenirea violenței în școli.

Campania ”Tu știi ce consecințe pot avea faptele tale? Fii informat, alege inspirat!” reprezintă un demers preventiv pentru conștientizarea consecințelor asociate faptelor de violență școlară în unitățile de învățământ preuniversitar, transmite IPJ Alba.

Acțiunea se desfășoară la nivel național, atât în mediul urban, cât și în mediul rural, până la sfârșitul anului școlar 2023- 2024. Aceasta are ca scop informarea:

  • elevilor cu privire la noțiuni din domeniul juridic
  • părinților pentru identificarea comportamentelor de risc și a situațiilor vulnerabile la care pot fi expuși elevii, în vederea reducerii victimizării.

Campanie în cinci școli din Alba

În cadrul campaniei au fost selectate cinci unități de învățământ, trei situate în mediul urban și două situate în mediul rural.

Elevii din clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a de la aceste școli vor lua parte la un concurs de creație.

Va fi realizat un logo privind siguranța școlară și un slogan pentru prevenirea violenței școlare.

Realizarea acestor materiale va fi rezultatul efortului întregului colectiv de elevi al clasei, sub îndrumarea profesorului diriginte și cu sprijinul profesorului de tehnologia informației și a comunicațiilor.

Fiecare unitate de învățământ selectată va desemna trei lucrări câștigătoare, care vor participa la faza județeană de jurizare.

Materialele desemnate câștigătoare la nivelul județului Alba vor fi transmise Direcției Siguranța Școlară, pentru a participa la faza națională a concursului.

30 ianuarie, Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală

Ziua de 30 ianuarie este declarată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală. Reprezintă o modalitate de a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar.

Pentru a marca însemnătatea acestei zile, polițiștii din Alba au intensificat acțiunile destinate creșterii siguranței în unitățile de învățământ, prin desfășurarea mai multor activități cu caracter preventiv-educativ adresate elevilor învățământul preuniversitar.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement