Connect with us
Advertisement

Eveniment

Elevii ar putea fi testați antidrog în școli. Care sunt condițiile propuse de ministrul de Interne

Publicat

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a anunţat luni că analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor în școli, de către personal medical, dacă manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Potrivit ministrului, testarea se va face doar cu acordul părinţilor. 

De asemenea, ministrul de Interne a anunțat măsuri de prevenire a consumului de droguri în şcoli. Subiectul va fi abordat în cadrul unui Plan Naţional de Acţiune pentru siguranţă şcolară 2023-2024.

„Mecanismul va viza în special lupta împotriva drogurilor, violenţei şi bullying-ului în şcoli. Ca element de noutate, intenţionăm să constituim grupuri de acţiune la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, formate din reprezentanţi ai Ministerului de Interne, ai unităţii de învăţământ, precum şi asociaţii de părinţi şi elevi”, a precizat Cătălin Predoiu.

Potrivit acestuia, se analizează posibilitatea testării antidrog a elevilor de către personalul medical calificat ce deservește unitățile de învâțământ, în situația în care aceștia manifestă vizibil comportament caracteristic consumului de droguri. Tstarea se va face doar cu acordul părinţilor.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. vasi

    marți, 29.08.2023 at 10:05

    doar cu acordul parintilor, dar drepturile celor din jurul celui drogat unde sunt , pentru a se ferii de acesti oameni care la drept vorbimd nu mai au discernamint dupa ingerarea drogurilor

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement