Actualitate
Elevii ar putea primi 50 de euro de la stat, pentru a-şi cumpăra cărţi. Proiect la Senat
Elevii care au absolvit primul an de studiu al fiecărui ciclu şcolar ar putea primi 50 de euro de la stat, pentru a-şi cumpăra cărţi. Este vorba despre un proiect de lege depus la Senat, de parlamentari de la PSD, PNL, USR, PMP şi UDMR.
Ajutorul financiar se va acorda pentru achiziţionarea de cărţi şi cărţi în format electronic, potrivit proiectului.
„Suma reprezintă echivalentul în lei a 50 de euro. Elevii beneficiari ai ajutorului financiar vor primi de la unităţile de învăţământ unde studiază documentele necesare în vederea valorificării acestui ajutor şi vor face dovada achiziţionării de cărţi şi cărţi în format electronic. Proiectul de lege mai prevede că sumele necesare acordării ajutorului financiar se asigură de la bugetul de stat, prin Minsterul Educaţiei şi Cercetării”, arată iniţiatorii.
De asemenea, aceștia mai afirmă că ajutorul financiar este menit să îi stimuleze pe copii şi pe tineri „să descopere şi să aprofundeze plăcerea de a citi cu efecte incontestabile pentru dezvoltarea lor ulterioară”.
De acest ajutor vor beneficia şi elevii care nu dispun de mijloace materiale necesare pentru achiziţionarea cărţilor.
Proiectul prevede că impactul bugetar estimat ar fi de 25 de milioane de euro.
La propunerea deputatului PNL Ovidiu Raețchi, același grup de parlamentari a mai semnat un proiect de lege care prevede acordarea unui sprijin financiar de 100 de euro cadrelor didactice titulare și/sau suplinitoare calificate din învățământul preuniversitar, tot pentru achiziționarea de cărți, tipărite sau în format electronic. Și acest proiect de lege intră în dezbaterea Senatului.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News