Actualitate
Elevii Colegiilor „Dionisie Pop Marțian” și „Horea, Cloșca și Crișan”, consilieri locali pentru o zi prin programul „Joc de strategie: Politica locală”
În perioada 7 – 8 octombrie 2016 Fundația Friedrich Ebert România alături de Primăria Alba Iulia, Consiliul Local Alba Iulia, Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” va desfășura proiectul de educație civică ”Joc de strategie: Politica locală”.
În proiectul propus de Fundația Friedrich Ebert 34 de tineri din municipiul Alba Iulia, elevi ai celor două liceelor, vor participa timp de 2 zile la un training de formare în care le sunt facilitate cunoștințe despre modalitatea de funcționare a instituțiilor democratice din România, dar și mecanismele de participare prin care cetățenii pot interveni în luarea deciziilor publice.
Jocul de strategie este o metodă de educație politică prin care se urmărește ideea de a simula cât mai real posibil activitatea unei instituții politice existente. În proiectul propus de Fundația Friedrich Ebert, 34 de tineri din Alba Iulia vor deveni ei înșiși consilieri locali pentru o zi și astfel vor înțelege mult mai ușor cum se ia decizia publică în localitatea lor.
Cu toții știm cât de importanți sunt tinerii pentru consolidarea procesului democratic în țara noastră, cu toate acestea nu se vine mereu în întâmpinarea nevoii de a forma cetățeni responsabili și activi civic. Pentru că „democrația are nevoie de democrați”(Friedrich Ebert) proiectul de educație civică „Joc de strategie: Politica locală” vine în ameliorarea acestei situații și își propune să contracareze frustrarea și dezinteresul tinerilor față de politică în general, prin înțelegerea de către aceștia a procesului democratic de luare a deciziei publice.
Fundația Friedrich Ebert (FES) din Germania a dezvoltat în urmă cu 10 ani un Joc de strategie care are în prim plan politica locală și de atunci îl derulează cu succes în Germania, Croația sau Cehia, iar din 2009 și în România în peste 30 de localități: Mediaș (Sibiu), Brașov (Brașov), Satu Mare (Satu Mare), Piatra Neamț (Neamț), Sibiu (Sibiu), Bârlad (Vaslui), Turda (Cluj), Mioveni (Argeș), Horezu(Argeș) Bistrița (Bistrița-Năsăud), Ștei (Bihor), Suceava (Suceava), Curtea de Argeș (Argeș), Deva (Hunedoara), Târgoviște (Dâmbovița), Horezu (Argeș), Cisnădie (Sibiu), Isaccea (Tulcea), Vulcan (Hunedoara), Câmpulung Muscel (Argeș), Câmpulung Moldovenesc (Suceava), Orăștie (Hunedoara), Bicaz (Neamț) etc.
Proiectul cuprinde 4 etape:
-In prima etapă participanții au asista la ședința ordinară a Consiliului Local Alba Iulia în data de 30 septembrie 2016.
-In a doua etapă a proiectului tinerii vor alfa cum funcționează sistemul politic din România conform legislației în vigoare și cum se ia decizia publică la nivel național, județean și local. Ei vor pune bazele politicii locale alături de traineri experimentați pregătiți de FES România special pentru acest proiect, în cursul zilei de 7.10.2016 la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”.
-În a treia etapă, în cursul dimineții de 8.10.2016, elevii vor avea ocazia să îi cunoască pe o parte dintre aleșii locali reali, câte unul din partea fiecărui partid reprezentat în Consiliu Local Alba Iulia, și vor pregăti împreună cu aceștia interpelări și proiecte de hotărâre care vizează teme de interes pentru tinerii din Alba Iulia.
-Finala proiectului o reprezintă ședința de consiliu local simulată, unde tinerii din Alba Iulia vor deveni consilieri locali pentru o zi și vor decide asupra proiectelor de hotărâre propuse de ei. Rolul de primar al acestei ședințe inedite urmează să fie ocupat chiar de către primarul municipiului Alba Iulia Mircea Hava.
„Dorim pe această cale să vă invităm în data de 8 octombrie 2016 de la ora 17:00 la Primăria Alba Iulia, la o altfel de ședință de consiliu local, în care elevii vor fi consilieri locali pentru o zi, vor dezbate și vor decide asupra proiectele de hotărâre benefice pentru cetățenii municipiului Alba Iulia. Tot ei, ca adevărați consilieri, vor adresa interpelări executivului reprezentat de însuși domnul primar, domnul Mircea Hava.
Politica locală afectează direct toți membrii comunității, indiferent de vârstă, și tocmai de aceea este important ca fiecare cetățean să-și cunoască drepturile și obligațiile. Tinerii participanți vor afla pe parcursul zilelor de proiect care sunt sarcinile primarului, care sunt atribuțiile consilierilor locali, dar și modalitățile de implicare ale cetățenilor în proces decizional. Elevii deprind prin metode de predare nonformale abilitați care nu le sunt neapărat evidențiate în procesul instructiv-educativ din școli sau din viața de zi cu zi, dezvoltându-și atitudinea civică, calitatea lor de cetățeni și de membri ai comunității din care fac parte” Diana Pop, coordonator proiect, FES Romania.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News