Actualitate
Elevii de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia au fost informaţi de poliţişti despre abuzurile pe internet
Un grup de 40 de elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia au aflat de la poliţişti ce înseamnă abuzul pe internet şi cum pot să se ferească de acesta sau să îl raporteze. Acţiunea s-a organizat cu ocazia Zilei Internaţionale a Siguranţei pe Internet, 7 februarie şi este prima din cele nouă de acest fel, planificate de Inspectoratul de Poliţie Alba, la liceele din judeţul Alba.
De Ziua Internaţională a Siguranţei pe Internet, 7 februarie, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au susţinut o sesiune de informare despre abuzul pe internet şi modul de funcţionare a platformei de raportare a acestora, în faţa a 40 de elevi de clasa a IX-a, de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” din Alba Iulia. În final, copiii şi-au evaluat noile cunoştinţe, printr-un chestionar electronic. Acţiunea de marţi este parte dintr-o serie de nouă astfel de sesiuni de informare, care vor avea loc în luna februarie, la câteva licee din judeţul Alba.
Programul de desfăşurare a sesiunii de informare este următorul:
9 februarie 2012 – Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud
13 februarie 2012 – Liceul de Muzică şi Arte Plastice Alba Iulia
15 februarie 2012 – Colegiul Naţional „Inocenţiu Micu Klein” Blaj
21 februarie 2012 – Colegiul Naţional „Lucian Blaga” Sebeş
23 februarie 2012 – Colegiul Naţional ”David Prodan” Cugir
28 februarie 2012 – Liceul Teoretic Teiuş
29 februarie 2012 – Grup Şcolar „Corneliu Medrea” Zlatna
Acţiunea este organizată în baza Protocolului de colaborare dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Centrul pentru copii dispăruţi şi exploataţi sexual – FOCUS şi ca o continuare a demersurilor pe care Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în domeniul siguranţei tinerilor pe internet.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News