Actualitate
Elevii de clasa a VIII-a au încheiat cursurile. LUNI, prima zi de examen, la Evaluare Naţională 2018
Elevii din clasele a VIII-a au terminat vineri cursurile de gimnaziu şi se pregătesc pentru examenul de Evaluare Naţională 2018. Luni va fi proba de Limba şi literatura română.
Potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei, elevii care au terminat gimnaziul au încheiat, vineri, 8 iunie, anul şcolar 2017-2018, iar luni vor susţine prima probă a Evaluării Naţionale.
Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.
Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12.00). În aceeași zi, intervalul orar 14.00 – 19.00 este rezervat înregistrării contestațiilor. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 – 22 iunie. Examenul se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.
Media obţinută la examen va conta în proporţie de 80%. Restul, de 20% reprezintă media generală de absolvire a claselor V – VIII.
CALENDAR Evaluare Naţională 2018, clasa a VIII-a:
4-8 iunie 2018 Înscrierea la evaluarea națională
8 iunie 2018 Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018 Limba şi literatura română – probă scrisă
13 iunie 2018 Matematică – probă scrisă
14 iunie 2018 Limba şi literatura maternă – probă scrisă – pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă
19 iunie 2018 Afişarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
19 iunie 2018 Depunerea contestaţiilor (orele 14:00 – 19:00)
20-22 iunie 2018 Soluţionarea contestaţiilor
23 iunie 2018 Afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News