Connect with us
Advertisement

Actualitate

Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, câștigătorul unui concurs de proiecte. Laboratorul de cofetărie-patiserie va fi dotat cu aparatură modernă

elevi

Publicat

colegiul economic dionisie pop martian alba iulia Laboratorul de cofetărie-patiserie de la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” va fi dotat cu utilaje digitalizate necesare de care se vor folosi elevii în timpul stagiilor de practică, asta după ce proiectul „Dulce adolescență”, realizat de două profesoare,  s-a numărat printre cele câștigătoarele competiției „Idei din Țara lui Andrei 2017”. Finanțarea pentru acest proiect este de peste 10.000 de euro. 

„Proiectul nostru vizează dotarea laboratorului de cofetărie-patiserie din cadrul unității noastre de învățământ cu utilaje digitalizate necesare obținerii produselor preparate de elevi în timpul stagiilor de pregătire practică.

Prin dotarea laboratorului cu utilaje moderne și performante, va fi posibilă organizarea de concursuri școlare și profesionale atât la nivel local cât și regional și național. Propunem dotarea unității de desfășurare a stagiilor de practica din cadrul instituției noastre cu utilaje moderne, digitalizate, care să le permită elevilor o bună pregătire profesională în vederea satisfacerii cerințelor societății contemporane”, este descrierea proiectului realizat de Ana Maria Schiau și Ana Moghiroiu, profesoare la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”.

Motivul pentru s-a ales proiectul „Dulce adolescență” este lipsa de specialiști pe piața muncii și nevoile agenților economici din domeniul alimentar.

„Societatea românească se confruntă cu o mare lipsă de specialiști pe piața muncii. Pe raza județului Alba am constatat, ca urmare a discuțiilor avute cu agenții economici, o tot mai slabă pregătire profesională a absolvenților, din cauza dotării precare a bazei de practică. Într-o perioadă în care tinerii sunt tot mai nehotărâți în privința carierei pe care să o aleagă, noi le oferim șansa ca încă din perioada studiilor liceale să-și identifice, prin exercițiu, abilitățile în domeniul alimentației publice. Mizăm pe creativitatea lor și le oferim mediul propice pentru a-și pune ideile în practică și a oferi comunității din care provin, cele mai „dulci tentaţii”. Nevoia dotării laboratorului a fost identificată de către inițiatorii acestui proiect, în urma unui studiu de piață aplicat agenților economici cu care instituția noastră a încheiat convenții de parteneriat”, explică iniţiatorii.

Se pare că toate aceste argumente au fost suficiente pentru ca proiectul albaiulienilor să fie unul din cele șapte câștigătoare la categoria educație profesională.

Bugetul pentru acest proiect a fost estimat la 10.300 de euro, iar termenul de implementare 10 luni.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement