Connect with us
Advertisement

Actualitate

Elevii de la Şcoala „Ovidiu Hulea” din Aiud vând obiecte artizanale create de ei ca să-și cumpere calculatoare

Publicat

Şcoala Generală „Ovidiu Hulea” din Aiud găzduieşte Târgul de Paşte, miercuri, 4 aprilie 2012, de la ora 16.00, cu obiecte artizanale create de elevii şcolii. Iniţiatorii evenimentului doresc să strângă astfel fonduri în scopul achiziţionării de calculatoare pentru unitatea de învăţământ.

Şcoala nu dispune de un cabinet de informatică, dotat cu 32 de calculatoare, astfel încât să poată asigura pregătirea corespunzătoare a elevilor în acest domeniu.

„Până în 2011, în şcoală nu au existat calculatoare pentru elevi, astfel că Asociaţia de Părinţi, pe care am constituit-o legal, a cumpărat 7 calculatoare de ultimă generaţie, din sumele pe care le-am obţinut din 2% din impozitul părinţilor şi a altor persoane care au dorit să ne ajute, precum şi din sponsorizări. Prin Târgul de Paşte, pe care îl sprijină şi administraţia publică locală, dorim să completăm fondul existent cu alte 2-3 calculatoare”, a precizat preotul Mihai Cristea, preşedintele Asociaţiei de Părinţi „Ovidiu Hulea” Aiud.

Târgul de Paşte de la Şcoala Generală „Ovidiu Hulea” Aiud este organizat de către Asociaţia de Părinţi „Ovidiu Hulea”, Şcoala Generală „Ovidiu Hulea” şi Asociaţia Caritabilă „Maria Agapia”, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al municipiului Aiud.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement