Eveniment
Elevii Liceului de Arte din Alba Iulia vor beneficia de două laboratoare inteligente, dotate cu echipamente de ultimă generație
Elevii Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia vor beneficia în curând de două laboratoare inteligente, dotate cu echipamente de ultimă generație. Printre dotări sunt incluse sisteme All-in-one, table interactive, tablete grafice, ochelari VR, imprimante 3D, scanere 3D dar și kituri robotice.
Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia a lansat, pe 18 noiembrie, în SEAP, o licitație pentru frunizarea de echipamente în cadrul proiectului „Dotarea cu laboratoare inteligente a Liceului de Arte Regina Maria Alba Iulia”.
Valoarea totală este estimată la 532.224,79 de lei, fără TVA.
Scopul proiectului este acela de a crește gradul de acces la tehnologiile digitale, pentru elevii si cadrele didactice Liceului de Arte „Regina Maria”, prin dezvoltarea a două laboratoare digitale inteligente care vor aduce un concept modern de învăţare virtuală, adaptat nevoilor unităţii de învățământ.
Echipamentele achiziţionate prin proiect pentru elevi și cadre didactice, vor putea fi transferate și utilizate de către generațiile următoare de elevi, în vederea a experienţelor de învăţare digitală, a formării în spiritul noilor tehnologii, a comunicării eficiente dintre aceștia și zona conducerii, pentru gestiunea documentelor școlare, activitățile extraşcolare sau alte proiecte ce vor fi implementate de către unitatea de învățământ.
Echipamente IT&C:
- tablă interactivă 75” – 1 buc.
- tablă interactivă 85” – 1 buc.
- suport mobil tablă interactivă – 2 buc.
- All-in-one PC (touchscreen) – 1 buc.
- All-in-one PC (touchscreen) – 17 buc.
- cameră de documente – 2 buc.
- servicii de instalare – 2 buc.
- tabletă lidar – profesională 12,9” + tastatură + stylus – 10 buc.
- tableta grafică – 6 buc.
- tableta grafică – 10 buc.
Echipamente audio-video:
- kit 16 x ochelari VR – 1 buc.
- ochelari VR (SL) – 10 buc.
- kit sistem videoconferință – 1 buc.
- kit sistem videoconferință – 1 buc.
- sistem sunet – 2 buc.
Echipamente 3D:
- imprimantă 3D monocromă – 2 buc.
- scanner 3D – 2 buc.
- creion 3D – 18 buc.
Kit-uri robotice:
- robot cu braț multifuncțional – 2 buc.
- pachet 12 kituri robotice – 2 buc.
Pachete software:
- software educațional – 2 buc.
- conţinut educațional – Laborator digital – 2 buc.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News