Connect with us
Advertisement

Actualitate

Elevii şi studenţii din Alba Iulia cer fonduri distincte în bugetul public local pentru activităţi de tineret

elevi examen

Publicat

Consiliul Judeţean al Elevilor Alba împreună cu Liga Studentilor Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia solicită public Consiliului Local Alba Iulia să aloce în bugetul local pentru anul 2018 fonduri pentru activităţi de tineret.

Consiliul Judeţean al Elevilor Alba, reprezentant de Florin Râşteiu, împreună cu Liga Studenţilor Universitatea 1 Decembrie Alba Iulia, reprezentată de Mădălin Darmin, au analizat bugetul local al municipiului Alba Iulia şi au sesizat lipsa fondurilor distincte pentru activităţile de tineret.

„Dorim să aducem la cunoştinţă faptul că: în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 22.12.2017 a fost publicată Legea nr. 266 din 10 decembrie 2017 pentru completarea art. 28 din Legea Tinerilor nr. 350/2006, adoptată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României prin Decretul nr. 1193 din 20 decembrie 2017, oferind, astfel, posibilitatea tuturor Consiliilor locale ale localităților din România să aloce anual, în bugetul propriu, fonduri pentru activități de tineret.

Astfel, după adoptarea acestei modificări legislative, articolul 28 din Legea Tinerilor stipulează în prezent:

(1) Consiliile locale ale municipiilor reședință de județ constituie anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret.

() Consiliile locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), pot constitui anual, în cadrul bugetelor proprii, Fondul destinat activităților de tineret.

(2) Fondul destinat activităților de tineret prevăzut la alin. (1) se utilizează pentru finanțarea activității de tineret a structurilor neguvernamentale de utilitate publică de și pentru tineret, precum și a unor activități de tineret de interes local, stabilite prin consultarea fundațiilor județene pentru tineret, respectiv a municipiului București, precum și a organizațiilor neguvernamentale de tineret și pentru tineret de pe raza unității administrativ-teritoriale respective.

Astfel, având în vedere noile prevederi ale articolului 28 din Legea Tinerilor, ce acordă dreptul fiecărui Consiliu Local să constituie anual, în cadrul bugetului propriu, fondul destinat activităților de tineret, dar ținând cont și de prevederile Strategiei naționale în domeniul politicii de tineret pentru perioada 2015-2020, adoptată prin Hotărârea Guvernului României nr. 24 din 14 ianuarie 2015, dar şi datorită faptului că noi considerăm că tinerii din comunitățile locale au nevoie de cât mai multe oportunități pentru a se dezvolta, astfel că din punctul nostru de vedere autoritățile locale trebuie să se implice activ pentru a răspunde nevoilor și intereselor acestora, alocând fonduri pentru activități destinate lor în acest sens”, transmit cele două organizaţii, într-un comunicat de presă.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement