Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) nu este de acord cu propunerea prin care voucherele de vacanţă pentru bugetarii cu venituri lunare de peste 10.000 de lei brut ar urma să fie eliminată.

Sindicaliștii consideră că măsura este "discriminatorie şi neconstituţională".

Publicitate

Conform unui comunicat al FSANP, voucherele de vacanţă au scopul de a creşte nivelul de satisfacţie al angajaţilor şi pot maximiza loialitatea acestora în raport cu instituţiile în care lucrează.

Vezi Ciucă și Ciolacu anunță planul pentru reducerea cheltuielilor bugetare: mai puțini consilieri, scăderi de salarii și indemnizații

"Introducerea voucherelor de vacanţă s-a dovedit a fi o soluţie benefică industriei turismului din România, menţinută chiar de guvernul condus de Nicolae Ciucă.

Publicitate

Sindicatele din penitenciare consideră că factorii determinanţi în schimbarea poziţiei şefului PNL au fost incompetenţa şi inconsecvenţa acestuia în luarea deciziilor potrivite pentru România", au mai transmis reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

sursă: Agerpres