Actualitate
Era să-și bată nepotul pentru două sape: Un bărbat din Bărăbanț a fost primit amendă de 200 lei de la jandarmi
Pentru două sape, un bărbat din Bărăbanţ şi-a certat şi şi-a ameninţat nepotul cu acte de violenţă. Jandarmii au intervenit la timp, i-au despărţit şi i-au sancţionat contravenţional.
În urma unui apel la 112, luni, 2 decembrie 2013, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă la Halda de zgură din cartierul Bărăbanţ deoarece doi bărbaţi se certau şi se ameninţau reciproc cu bătaia. Jandarmii au acţionat pentru aplanarea incidentului şi pentru prevenirea apariţiei unor violenţe fizice, astfel că, în scurt timp, situaţia a revenit la normal.
Pe timpul verificărilor efectuate, a reieşit că bărbaţii au intrat în conflict deoarece nu au reuşit să ajungă la un consens privind proprietatea unor unelte de săpat, folosite pentru colectarea de resturi metalice. Jandarmii le-au explicat norma legală pe care au încălcat-o, i-au îndrumat să apeleze la căi legale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra bunurilor aflate în litigiu şi, în funcţie de vinovăţie, i-au sancţionat contravenţional: O.M. ( 35 de ani) cu amendă în valoare de 200 de lei şi A.M. ( 18 ani) cu avertisment.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News