Connect with us
Advertisement

Actualitate

Escrocheria ”METODA ACCIDENTUL” revine. Zeci de victime în mai puțin de o lună. Șarlatanii se dau drept polițiști

politie

Publicat

Escrocii din ce în ce mai inventivi. Metoda ”Accidentul” revine în forță cu o nouă abordare. De această dată, şarlatanii sunt şi mai convingători pentru că joacă rolul unor poliţişti.

Sub pretextul că ajută la prinderea unor infractori, victimele sunt convinse prin telefon, de falşii oameni ai legii să îşi dea toate economiile unor străini pentru organizarea unui flagrant.

Noua metodă a făcut peste 10 victime săptămânal.

Noua înşelătorie – inspirată din „metoda accidentul” –  a apărut de mai puţin de o lună. Poliţiştii spun că în fiecare săptămână cel puţin zece victime au căzut în această capcană. Oamenii au pierdut între 10.000 şi 30.000 de lei.

O femeie, victimă a escrocheriei le-a spus anchetatorilor pas cu pas ce s-a întâmplat.

„Am fost sunată de mai multe ori de un număr ascuns. Când am răspuns, persoana de la celălalt capăt mi-a spus că e doctor şi că fiul meu a provocat un accident grav. Nu i-am crezut, pentru că eu am o fiică plecată peste graniţă. Doctorul mi-a spus că mă va resuna pentru că una dintre victime trebuie resuscitată.”, a povestit victima.

Deşi ştia că e o înşelăciune, femeia a fost luată prin surprindere cu încă un apel.

„Am fost sunată de pe un alt număr, de un domn care mi-a spus că e de la Poliţie, ştia că fusesem sunată cu „metoda accidentul”. Mi-a spus că Poliţia e pe urmele escrocilor de şase luni şi că mă roagă să îi ajut. Mi-a spus să escrocii mă vor resuna şi să joc teatru, să mă prefac că îi cred. Să le dau banii pe care îi cer ca să poată să îi prindă în flagrant.”, spune victima.

A crezut astfel că îi ajută pe poliţişti şi a acceptat să ofere unei persoane necunoscute, care i-a bătut la uşă, 20 de mii de lei.

Adevăraţii poliţiştii sunt cei care i-au spus femeii ce s-a întâmplat: a fost victima noii metode accidentul. Banii nu au fost încă recuperaţi, iar anchetatorii nu au reuşit să dea de urma reţelei.

sursă: observator.tv

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement