Connect with us
Publicitate

Eveniment

Este sau nu Raed Arafat, șeful DSU? Discuții aprinse în jurul unei decizii a Curții de Apel Alba Iulia

Publicat

Curtea de Apel Alba Iulia a decis că Raed Arafat nu are calitate de reprezentant pentru Departamentul pentru Situații de Urgență, într-un proces derulat pe rolul instanței. Situația a generat discuții aprinse legate de calitatea acestuia de a semna documente în timpul pandemiei, în numele instituției. Raed Arafat a făcut o serie de precizări pe acest subiect. 

„Admite excepţia lipsei calităţii de reprezentant pentru DSU a dl. doctor Raed Arafat, cu consecinţa anulării actului de procedură întocmit, respectiv a întâmpinării şi notelor depuse, urmând ca DSU să fie citat pentru următorul termen de judecată. […]

Prorogă pentru termenul viitor de judecată discutarea excepţiilor şi a cererii de denunţare ca fals a înscrisurilor semnate de dl. dr. Raed Arafat” se arată în soluția dată de instanță.

Este vorba despre un proces având-o ca reclamantă pe Nicoleta Monica Petruți, care se judecă cu Guvernul pentru o serie de hotărâri emise în timpul pandemiei.

Controverse în jurul calității lui Arafat

Hotărârea a iscat o serie de controverse. Avocatul Gheorghe Piperea a concluzionat într-o postare că Arafat ”nu este reprezentantul legal al DSU și, în consecință, nu poate semna acte juridice în numele și pe seama DSU”.

  • ”Un judecător de la Curtea de apel Alba Iulia a constatat, într-un proces declanșat de o doamnă avocat (Petruți Nicoleta Monica), că Raed Arafat nu este reprezentantul legal al DSU și, în consecință, nu poate semna acte juridice în numele și pe seama DSU. La termenul următor (9 mai 2022) urmează să se discute cererea de denunțare ca false a înscrisurilor semnate de Raed Arafat prin uzurpare de calități oficiale. După toate probabilitățile, motivul Pentru care judecătorul de la Alba Iulia este acela că Raed Arafat nu a fost niciodată desemnat oficial, de către premierii României, în funcția de șe al DSU” a scris Piperea pe Facebook.

Precizările Curții de Apel Alba Iulia

Reprezentanții Curții de Apel Alba Iulia au adus o serie de precizări legate de dosar.

”Referitor la dosarul 5995/2/2021 aflat pe fond pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la termenul de judecată din 28.03.2022 instanța a admis excepția lipsei calității de reprezentant pentru DSU a dl. doctor Raed Arafat invocată de reclamanta în dosar, cu consecința anulării actelor de procedură depuse pentru DSU la dosar: întâmpinarea și notele de ședință.

Altfel spus instanța a constatat în urma verificării excepției invocate că din documentele depuse la dosarul instanței până la termenul de judecată nu rezultă că dl doctor Raed Arafat are calitatea de reprezentant al DSU.

Și prin urmare documentele depuse în această calitate la dosar: întâmpinarea și notele scrise nu vor fi luate în considerare.

În același timp, la termenul de judecată din 28.03.2022 Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea de intervenție accesorie în cauză formulată de Ministerului Afacerilor Interne în interesul pârâtului Guvernul României”.

Dosarul care are ca obiect judecarea solicitării reclamatei de anulare a mai multor hotărâri de guvern continuă cu termen de judecată stabilit pentru data de 9 mai 2022.

UPDATE: Poziția lui Raed Arafat

Raed Arafat aduce o serie de precizări, după apariția deciziei Curții de Apel Alba Iulia, într-o postare pe contul său de Facebook.

”Informatiile false circulate astazi care contesta legitimitatea pozitiei mele de sef al DSU sunt un nou fake news menit să decredibilizeze activitatea instituției pe care o coordonez și a mea profesională, cât și personală!

Demontarea este ușoara, prezentând adevărul prin documentele legal emise la nivelul Ministerului Afacerilor Interne și care demonstrează prin cel mai recent act în vigoare și în prezent, faptul că ocup poziția 3 din structura de conducere a MAI, respectiv cea de “secretar de stat șef al Dpartamentului pentru Situții de Urgență”.

De subliniat este faptul că numirea în funcția de secretar de stat este în atributul prim-ministrului, iar stabilirea poziției în structura de conducere aparține ministrului, așa cum reiese din documentul prezentat în anexă!” a scris acesta pe contul său, unde a mai postat și câteva documente.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate