Eveniment
Estimare ANM: Vremea până la sfârșitul lunii decembrie. Temperaturi mai scăzute și precipitații cu valori peste normele climatologice
Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare sezonieră a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României, până în luna decembrie.
Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.
OCTOMBRIE
Temperaturile medii lunare se vor situa în general în limite apropiate de mediile climatologice în majoritatea zonelor, exceptând sudul, sud-estul şi vestul ţării, unde local vor fi posibile valori peste cele normale.
Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenta o tendinţă de excedent în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde acestea vor fi apropiate de normalul perioadei.
NOIEMBRIE
Regimul termic va înregistra în general valori apropiate de normele climatologice, cu excepţia zonelor sud- estice unde sunt estimate valori peste cele normale, iar în cele nord-vestice şi estice, sub mediile multianuale.
Precipitaţiile lunare se vor situa peste mediile climatologice în estul, sud-estul şi centrul ţării, iar în restul teritoriului acestea vor fi în general normale.
DECEMBRIE
Regimul termic va fi normal în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile nordice şi centrale sunt posibile medii ale temperaturilor mai scăzute decat normele climatologice.
Cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în limite normale, iar local în centrul, vestul şi sud-estul ţării vor fi posibile valori peste media climatologică.
sursa: Mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News