Actualitate
Euro a împlinit 15 ani de când a intrat prima dată în circulație. Când ar putea adopta România moneda unică europeană
Euro a intrat în circulație la 1 ianuarie 2002, dar a fost creat virtual în anul 1999, valuta înlocuind rapid monedele naționale și extinzându-se în statele Uniunii Europene. Pe 1 ianuarie 2017, euro a împlinit 15 ani de când a intrat prima dată în circulație.
Euro a fost folosit în transferuri electronice, cecuri de calătorii și în sistemul bancar de la 1 ianuarie 1999. Astfel, euro a devenit succesorul ECU (European Currency Unit), unitatea de cont a Comunității Europene, apoi a Uniunii Europene, notează Mediafax.
Pe 31 decembrie 1998, euro era cotat la 1,1686 dolari, iar pe 4 ianuarie 1999 ajungea la 1,18 dolari americani. La finalul anului 1999, euro a ajuns la paritate cu dolarul, ceea ce a obligat statele membre G7 (Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite) să acționeze pentru a sprijini euro în 2001.
Designul noilor monede și bancnote a fost anunțat între 1996 și 1998, iar producția a început pe 11 mai 1998 la diferite fabrici de bani și tipografii. Per total, 7,4 miliarde de bancnote și 38,2 miliarde de monede erau valabile pentru mediul de afaceri și pentru consumatori pe 1 ianuarie 2002.
Statele au putut să păstreze în circulație monedele naționale timp de două luni, până pe 28 februarie 2002. Data oficială la care au fost retrase monedele naționale a variat de la un stat la altul. Spre exemplu, marca germană, valuta oficială a țării, a încetat să mai circule pe 31 decembrie 2001. În schimb, majoritatea statelor membre au permis circulația pentru încă două luni. Valutele au putut fi schimbate la băncile comerciale până la jumătatea anului, în jurul datei de 30 iunie 2002.
În perioada 2007 – 2009, mai multe state au intrat în zona euro. La 1 ianuarie 2007, Slovenia a intrat în zona euro, înlocuind, astfel, tolarul sloven. Cipru și Malta au intrat în zona euro la 1 ianuarie 2008, înlocuind moneda cipriotă și lira malteză. Slovacia a adoptat euro la 1 ianuarie 2009.
România și-a propus să adopte euro în 2019, când va prelua în premieră președinția Consiliului Uniunii Europene. Președintele Klaus Iohannis a declarat că anul 2019, termenul vehiculat inițial pentru aderarea României la zona euro, este „nerealist” și că țara noastră nu are o țintă fixă. O nouă dată ar putea fi stabilită de către viitorul Guvern și inclusă în raportul din luna aprilie 2017.
În prezent, euro este folosit în 19 dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia și Spania.
Monedele euro au următoarele opt valori: 1 cent, 2 cenți, 5 cenți, 10 cenți, 20 cenți, 50 cenți, 1 euro și 2 euro. La rândul lor, bancnotele de euro au valorile: 5 euro, 10 euro, 20 euro, 50 euro, 100 euro, 200 euro și 500 euro.
sursa: hotnews.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News