Connect with us
Publicitate

Economie

Euro ar putea depăși pragul psihologic de 5 lei, anul viitor. Care sunt previziunile analiștilor despre dobânzi și prețuri

Publicat

Cursul leu/dolar ar putea atinge 4,20 în decembrie, şi 4,30 în martie anul viitor. În plus, după un avans al economiei de 5,7% în 2021, estimările vizează un salt de 5,1% în 2022 şi unul de 4,5% în 2023, se arată într-o analiză elaborată de Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj listată pe Bursa de la Varşovia. Anul viitor, euro ar putea depăși pragul psihologic de 5 lei.

Momentele de „schimbare a vitezei”, printr-o analogie cu maşinile cu transmisie manuală, sunt momente de ajustări, trepidaţii, incertitudini. Am avut parte în ultimele luni de un astfel de episod, prin recuplarea unor capacităţi ale economiei la o funcţionare înaltă (dar nu normală, perturbările logistice şi de altă natură continuând), şi e posibil să mai avem cel puţin o altă rundă anul acesta. În încercarea de a regăsi un echilibru relativ pentru un ritm ridicat, posibil peste potenţial, companiile şi salariaţii vor trebui să ia decizii pentru o lume diferită de cea de dinainte de pandemie, arată analistul XTB România.

Creşterea economică foarte ridicată e de înţeles într-un tablou mai larg: poate fi aceasta menţinută îndelungat, sau vine cu preţul unor debalansări poate mai puţin vizibile, dar care vor influenţa, în timp, traseul posibil al economiei? După un avans de 5,7% în 2021, estimările noastre vizează un salt de 5,1% în 2022 şi unul de 4,5% în 2023. Privind spre deficitul bugetar, şi spre cel comercial, la niveluri ridicate (chiar dinainte de pandemie), putem vorbi deschis despre o creştere a poverii datoriei publice, pe un trend care necesită atenţie serioasă. Pieţele par, deocamdată, destul de relaxate în această privinţă, dar starea lor este, uneori, foarte schimbătoare.

Claudiu Cazacu explică: Stabilitatea cursului de schimb a însemnat o reuşită notabilă a perioadei pline de provocări din ultimul an şi jumătate. În privinţa viitorului, sunt unele semne de întrebare. Vom avea presiunea unui deficit de cont curent în creştere, sau cel puţin aflat la niveluri ridicate? Se pare că da. Deficitul de cont curent îl vedem la 5% anul acesta şi 5,3% anul viitor. Anul trecut, la puţin sub 11 mld. euro, a fost adâncit (cu 5.5% faţă de 2019) printr-o scădere mai redusă a importurilor faţă de exporturi. Diferenţa de ritm reflectă, de fapt, un trend care generează preocupare. În estimarea pentru anul viitor, exporturile cresc într-un ritm mai lent decât importurile (diferenţă de 2 puncte procentuale), şi aceasta este o problemă ce trebuie privită cu seriozitate, mai ales în perspectivă îndelungată.

Pe de altă parte, sunt de aşteptat intrări consistente de fonduri europene, accelerate, pe măsură ce ar fi disponibile şi resursele din PNRR, în creştere de la aproape 4 mld. euro în 2021 la 6,3 mld în 2022 şi 7.9 mld. euro în 2023. De asemenea, estimăm şi o oarecare revigorare a remiterilor celor care lucrează în străinătate. Acestea vor linişti tendinţa ascendentă a EUR-RON, diminuând viteza de depreciere a leului. Pe termen lung va fi esenţial să utilizăm cât mai eficient resursele puse la dispoziţie într-o conjunctură ieşită din comun, pentru că altfel am pregăti terenul, de fapt, pentru dezechilibre şi mai mari, subliniază analiza XTB.

În aceste condiţii, armonizând probabilităţile unor scenarii diferite, luăm în considerare ipoteza unui curs EUR-RON de 4,99 RON la finele acestui an, cu spargerea nivelului simbolic de 5 în primăvara anului viitor. În raport cu dolarul american, trendul leului este de asemenea văzut descendent. USD-RON ar putea atinge 4,20 în decembrie, şi 4,30 în martie anul viitor, potrivit unor previziuni implicite referitoare la mişcarea EUR-USD. Faţă de aceste estimări, pentru ambele perechi ale leului, riscurile sunt uşor asimetrice în sens ascendent, se mai arată în analiza XTB România.

sursă: Mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate