Connect with us
Advertisement

Actualitate

Europa ia în considerare raționalizarea gazelor. Ce planuri se fac în cazul în care Rusia întrerupe furnizarea

Publicat

Statele europene iau în considerare raționalizarea gazelor, pe măsură ce Rusia reduce livrările de gaze către Europa. Se pregătesc mai multe măsuri și planuri de rezervă pentru a face față acestei situații.

Rusia a fost un furnizor stabil de gaze pentru Europa, însă lucrurile s-au schimbat recent, în contextul războiului din Ucraina.

Rusia şi-a redus livrările de gaze ca reacţie la susţinerea Europei pentru Kiev, folosind energia drept armă, iar drept rezultat raţionaliza­rea gazelor în regiune a devenit de-acum o perspectivă foarte reală, scrie Bloomberg.

În urma acţiunilor ruşilor, preţu­rile gazelor au urcat puternic, au crescut presiunile asupra regiunii, iar solidaritatea europeană este testată, toate victorii pentru Kremlin.

Cu firmele europene forţate să apeleze la rezervele menite să aco­pere nevoile pentru iarnă, controale­le guvernamentale asupra distribuţiei de gaze ar putea începe în câteva luni.

Dacă Rusia îşi va închide com­plet principalul gazo­duct, regiunea ar putea rămâne fără gaze până în ia­nuarie, au susținut reprezentanții com­paniei de con­sultanţă Wood Mackenzie, potrivit Mediafax.

Kremlinul a redus livrările de gaze cu aproximativ 60% via Nord Stream, cu impact direct pentru Franţa, Austria şi Cehia.

Uniper din Germania, cel mai mare cumpărător de gaze ruseşti din Europa, primeşte cu 60% mai puţine gaze decât volu­mul comandat.

Eni din Italia a primit doar jumătate din volumele cerute, iar Engie din Franţa şi OMV din Austria au de asemenea de suferit.

Regiunea nu are multe alterna­tive la gazoductele Rusiei, în special pentru lunile critice de iarnă.

Există capacitate suplimentară limitată din Norvegia şi Olanda, iar livrările de GNL sunt aşteptate să scadă.

Cea mai mare economie a Europei, Germania, aflată la primul nivel al propriului plan de criză în trei etape, analizează o serie de opţiuni pentru reducerea cererii, cum ar fi să le permită proprietarilor să reducă încălzirea în iarnă.

Ţara, dependentă de Rusia pentru mai mult de o treime din necesarul de gaze, a făcut apel la solidaritate şi îşi îndeamnă cetăţenii să economisească energie pentru a-l opri pe Putin.

În Germania, autoritatea de reglementare a reţelei de gaze, BNetzA, va lua măsuri de raţionalizare dacă guvernul va declara stare de urgenţă în sector.

În timp ce consumatorii şi serviciile publice vitale vor fi protejate, companiile ar avea probleme.

Experţii avertizează că întreaga Uniune Europeană ar trebui să se pregătească pentru o întrerupere completă a livrărilor de gaze ruseşti, notează EUObserver.

„Se poate întâmpla oricând“, arată Simone Tagliapietra, expert în cadrul think tank-ului german Bruegel.

El subliniază că toate ţările UE ar trebui să urmeze exemplul Germaniei şi să ceară oamenilor să consume mai puţină energie.

În faţa scăderii livrărilor de gaze din partea Rusiei, guvernul german va arde mai mult cărbune în vară, va plăti industriei să nu folosească gaze şi va oferi împrumuturi de miliarde de euro comercianţilor pentru achiziţii de gaze, potrivit Euractiv.

În acelaşi timp, coaliţia de guvernământ din Germania lucrează la un pachet de măsuri menite să diminueze impactul scumpirii dramatice a energiei asupra consumatorilor, potrivit Mediafax.

Europa îşi face planuri de rezervă pentru situaţia în care Rusia ar întrerupe livrările de gaze

Europa elaborează planuri de rezervă pentru situaţia în care ar exista o oprire completă a importurilor de gaze din Rusia, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, într-un interviu pentru Financial Times.

Planurile care sunt elaborate de Executivul comunitar ar include măsuri de raţionalizare a livrărilor de gaze către sectorul industrial, în timp ce gospodăriile ar fi exceptate, susţin mai multe surse din apropierea acestui dosar, potrivit Agerpres.

„În acest an, dacă va fi o întrerupere completă, pregătim planuri de rezervă”, a precizat comisarul european.

Sectorul industrial este responsabil pentru 27% din consumul de gaze naturale al UE, cei mai mari consumatori fiind companiile din sectorul chimiei, ceramicii, alimentelor şi producţiei de sticlă.

Comisia Europeană a spus că va proteja lanţurile vitale de aprovizionare pentru produsele alimentare precum şi produsele destinate sănătăţii şi siguranţei.

Kadri Simson a insistat că este posibil ca în acest an să fie înlocuite două treimi din gazele ruseşti, aşa cum a promis anterior Comisia Europeană.

Potrivit lui, statele membre îşi extind rapid capacităţile de a gestiona gaze lichefiate care ajung pe mare prin intermediul tancurilor şi ulterior sunt reconvertite în gaze care sunt livrate mai departe prin intermediul conductelor.

Renunţarea la gazele naturale ruseşti este o sarcină uriaşă pentru Uniunea Europeană, care înaintea războiului din Ucraina importa 40% din necesarul său de gaze din Rusia.

Cota gazelor ruseşti a scăzut până la 26% iar Simson susţine că Europa este pe cale să o reducă până la 13% la finele anului.

La acea dată, statele membre îşi vor deschide sau îşi vor fi extins capacităţile terminalelor de gaze lichefiate până la 19 miliarde metri cubi pe an.

Comparativ, anul trecut Rusia a furnizat UE o cantitate de 155 de miliarde metri cubi de gaze naturale.

Kadri Simson a dezvăluit că Bruxellesul se aşteaptă la creşterea livrărilor de gaze din SUA şi Norvegia dar discută şi cu noi furnizori.

„Lucrăm cu Egiptul şi Israelul şi sperăm că până la vară vom avea acorduri bilaterale cu ele. Intenţionăm să ne reînnoim dialogul energetic cu Algeria”, a precizat Simson.

Comisarul european a recunoscut că ţările din Europa Centrală fără ieşire la mare, cum este Ungaria, şi care se bazează pe ţiţeiul rusesc livrat prin conductă se confruntă cu cele mai mari provocări, dar a insistat că UE trebuie să menţină unitatea când vine vorba de sancţiuni.

sursa foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement