Actualitate
Europarlamentare 2014 | Ioan Dîrzu: „PSD are trei propuneri pentru candidați. Vrem să câștigăm cele mai multe voturi din Alba”

„Avem trei propuneri de candidați pentru europarlamentare, urmează să le facem publice. În funcție de discuțiile care vor fi la București și de ce se va stabili la nivel național, vom stabili. Județele în care PSD are rezultate foarte bune au prioritate, așa cum probabil va fi și pentru alte partide aflate la putere în județul Alba. Dacă discuțiile direcționează înspre a avea un candidat, îl vom supune la vot în comitetul executiv, prin vot democratic”, a declarat Ioan Dîrzu.
Întrebat dacă organizația din Alba va primi loc eligibil pe listele alegerilor, deputatul Dîrzu nu a răspuns nici afirmativ, nici negativ, însă a spus că pentru PSD și al 14-lea loc pe liste va fi eligibil: „Sunt convins că la PSD și locul 14 de pe listă va fi eligibil, din analizele și din sondajele pe care le-am făcut noi”.
În data de 31 ianuarie, comitetul executiv al PSD se va întruni într-o ședință în care se vor decide exact detalii despre alegerile europarlamentare. „Cred că vom obține mai multe procente decât vă așteptați dumneavoastră. Noi vrem să fim primul partid din județ”, a mai spus Dîrzu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News