Connect with us
Advertisement

Actualitate

Europarlamentarul Victor Negrescu critică atacurile reprezentanţilor Dreptei. „Nu vom accepta să fim tratați cu dispreț”

Publicat

victor negrescu Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu a luat atitudine în contextul în care liderul grupului PPE, Manfred Weber, a atacat nejustificat România şi guvernul ales democratic, în cadrul unei dezbateri despre situaţia din Ungaria. „Nu vom accepta să fim tratați cu dispreț de dreapta europeană, toate statele membre merită respect”, a transmis Negrescu.

„Nu mai putem accepta să fim trataţi cu dispreţ de dreapta europeană, care vrea să schimbe actuala majoritate politică din România şi să taie din fondurile europene alocate ţării noastre”, a fost mesajul ferm transmis miercuri în plenul Parlamentului European de Victor Negrescu, care a cerut popularilor europeni să trateze cu respect toate statele membre şi toţi cetăţenii UE.

„Din nou țara mea este tratată cu dispreț de o dreaptă politică ce nu poate accepta rezultatul alegerilor parlamentare. Vreau să le spun reprezentanților acestei familii politice că nu mai putem accepta să fim tratați ca atare! Știm că unii își doresc să pună România în aceeași barcă cu Ungaria și Polonia pentru a ne tăia fondurile alocate”, a transmis eurodeputatul Victor Negrescu

Negrescu a arătat că atacurile reprezentanţilor dreptei au legătură directă cu dorinţa acestora de modificare a configuraţiei politice rezultate din alegeri, dar şi cu discuţia actuală despre viitorul Uniunii Europene, în condiţiile în care se vorbește tot mai clar despre o eventuală reducere a fondurilor de coeziune, avertizând că va continua să lupte împotriva acestor tentative.

„Știm că popularii europeni vor să schimbe actuala majoritate politică din România. Știm că dreapta își dorește să taie fondurile de coeziune și să construiască o Europă cu mai multe viteze. Sunt aici să le spun că ne vom lupta pentru o Europă în care toate statele membre și toți cetățenii sunt tratați cu respect”, a mai spus Negrescu.

Europarlamentarul a criticat şi faptul că popularii europeni nu au axat dezbaterea despre situaţia din Ungaria pe identificarea de soluţii şi combaterea tendinţelor autoritare.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement