Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în Parlamentul European sprijin pentru modernizarea fabricilor de armament din Cugir

Publicat

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită în plenul Parlamentului European sprijin pentru modernizarea fabricilor de armament din Cugir în contextul Summitului NATO de la Vilnius și al deciziei Uniunii Europene de a dezvolta industria de apărare.

„România poate fi un hub pentru NATO, mai ales pe zona industriei de apărare.

De aceea, este esențial să ne consolidăm capacitatea logistică și de producție, de la materiile prime necesare până la resursa umană calificată, folosind inteligent fondurile alocate pentru apărare.

Un exemplu ar fi inclusiv modernizarea fabricilor de armament din Cugir.

Fără NATO, oricare stat din regiune putea fi Ucraina.

De viitorul NATO depinde securitatea noastră, iar o cooperare strânsă între Uniunea Europeană și NATO este vitală”, a declarat eurodeputatul social-democrat de Alba, Victor Negrescu.

Reprezentantul României în Parlamentul European a explicat mizele următorului Summit NATO și a solicitat consolidarea flancului estic.

„Summitul NATO de la Vilnius este determinant pentru a arăta unitatea și capacitatea noastră de a ne apăra interesele comune în fața oricăror amenințări.

Concluziile Summitului trebuie să ofere un răspuns ferm și fără echivoc împotriva agresiunii barbare a Rusiei.

Avem nevoie de întărirea prezenței militare NATO pe flancul estic, de garanții de securitate pentru Republica Moldova și pentru zona Mării Negre, de o colaborare extinsă cu Ucraina și de un plan clar pentru securitatea noastră comună”, a explicat europarlamentarul Victor Negrescu, de altfel, singurul reprezentant care a vorbit în nenumărate rânduri despre Alba în legislativul european.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Nicu Chiorea

    miercuri, 12.07.2023 at 06:44

    Nu inteleg cum a ajuns asta sa fie Euro Parlamentar de Alba ?
    Ma scuzati … la ce incompetenti avem in PSD Alba e normal.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax