Eveniment
Eutanasierea câinilor sănătoşi va fi interzisă. Lege adoptată la Senat
Eutanasierea câinilor sănătoşi va fi interzisă. Senatul a adoptat tacit luni, în plen, propunerea legislativă în acest sens. Prin actul normativ, se încurajează sterilizarea acestora.
„Câinii fără stăpân vor fi cazaţi în adăposturile serviciilor pentru gestionarea câinilor fără stăpân până la revendicare sau adopţie. Populaţia trebuie informată despre existenţa adăpostului, programul de vizitare, posibilitatea de adopţie sau revendicare prin afişare la sediul adăpostului şi al serviciului specializat, precum şi prin programe şi evenimente de încurajare a adopţiei”, se arată în propunerea legislativă, potrivit Agerpres.
Proiectul mai prevede că „animalele bolnave incurabil, declarate ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, examen la care vor asista reprezentanţi din partea organizaţiilor neguvernamentale pentru protecţia animalelor, în baza fişei de observaţie, vor putea fi eutanasiate de îndată”.
„Eutanasia este un act de sacrificare prin procedee rapide şi nedureroase a câinilor bolnavi. Eutanasierea câinilor sănătoşi este interzisă şi este singura procedură admisă de suprimare a vieţii animalelor bolnave incurabil sau grav rănite”, prevede proiectul.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân cu modificările şi completările ulterioare.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News