Educație
EVALUARE NAȚIONALĂ 2020: CALENDARUL sesiunii speciale din acest an, pentru elevii cu probleme medicale
Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat calendarul sesiunii speciale a examenului de Evaluare Națională 2020, ce va fi organizată după prima sesiune din acest an, pentru elevii care nu se pot prezenta la probele ce încep din 15 iunie, pentru că au febră sau au probleme medicale.
Reamintim că președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că va fi organizată această a doua sesiune pentru elevii de clasa a VIII-a.
”Evaluarea va avea o a doua sesiune, dar numai pentru copiii care au fost bolnavi sau izolați sau carantinați” în perioada în care se desfășoară examenele în mod normal”, a spus Iohannis. Această a doua sesiune de Evaluare Națională va începe în 29 iunie.
Ministrul Educației a precizat că a doua sesiune de Evaluare Națională va fi în perioada 29 iunie – 1 iulie.
CALENDAR sesiune specială Evaluare Națională 2020:
29 iunie – proba scrisă la limba și literatura română
30 iunie – proba scrisă la matematică
1 iulie – proba scrisă la limba și literatura maternă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News