Connect with us
Publicitate

ACTUALITATE

Evazioniștii scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral, plus 20% din sumă. Proiect

Publicat

Comisia juridică a adoptat marți un raport de admitere pentru proiectul inițiat de deputatul PSD Cătălin Rădulescu, modificat de deputații juriști PSD și UDMR, astfel încât persoanele acuzate de evaziune fiscală scapă de urmărirea penală dacă achită prejudiciul integral, la care se adaugă 20% din suma datorată, prevedere de care se poate beneficia o singură dată.

Clemența se aplică și în cursul judecății penale, până la finalizarea procesului, în aceleași condiții.

De asemenea, cei care primesc o condamnare cu închisoare pentru evaziune fiscală scapă de executarea acestei pedepse, care se transformă în pedeapsă sub supraveghere dacă achită prejudiciul, plus 20% din suma datorată și penalități, într-un termen de până la 3 ani.

În favoarea inițiativei au votat cei de la PSD, ALDE și UDMR. Cei de la USR au votat împotrivă, PNL s-a abținut.

Proiectul va intra cel mai probabil miercuri la votul final al plenului Camerei Deputaților, care este for decizional.

Concret, inițiativa modifică art. 10 din Legea nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, care în prezent prevede astfel:

Articolul 10

(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul acoperă integral pretenţiile părţii civile, limitele prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).

sursa: hotnews.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax