Eveniment
Eveniment astronomic rar, la final de februarie. Se va mai produce abia peste 15 ani

Un eveniment astronomic rar se va produce la final de februarie. Șapte planete din sistemul solar vor fi vizibile pentru scurt timp pe cerul nopții.
Fenomenul va fi marți, miercuri și joi, informează specialiștii. Fenomenul rar, cunoscut sub numele de „paradă planetară”, va avea loc din nou abia în 2040.
Cea mai bună șansă de a vedea cât mai multe planete în același timp va fi imediat după apusul soarelui, marți, miercuri și joi, potrivit BBC.
Patru dintre planete – Mercur, Venus, Jupiter și Marte – vor fi vizibile cu ochiul liber. Saturn va fi mai greu de văzut pentru că va fi jos în orizont, iar pentru a observa celelalte două planete, Uranus și Neptun, pasionații vor avea nevoie de un telescop.
Edward Bloomer, astronom la Royal Observatory Greenwich, a declarat: „Este o ocazie rară de a avea șapte planete într-un loc practic convenabil pentru a le observa”. Pe măsură ce soarele apune, Saturn și Mercur vor apune și ele, ceea ce le va face deosebit de greu de văzut, potrivit Mediafax.
„Aveți la dispoziție doar câteva minute după apusul soarelui pentru a le surprinde, înainte ca ele să coboare sub orizont. După aceea, veți putea vedea clar Venus, Jupiter și Marte pentru o perioadă mult mai lungă de timp”, a adăugat Bloomer.
Planetele din sistemul nostru solar orbitează în jurul Soarelui în aproximativ același plan plat ca Pământul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News