Connect with us

Eveniment

Evenimentele culturale ar putea fi suspendate în weekend și în zilele de sărbătoare, din toamnă. Ce spune ministrul Culturii

Publicat

În lipsa unei soluții bugetare, evenimentele culturale, spectacolele de teatru, concertele și accesul la muzee ar putea fi suspendate în weekend și în zilele de sărbătoare legală începând din toamnă, a declarat joi ministrul Culturii, Andras Demeter, într-un interviu acordat Radio România Cultural

Ministrul susține că situația este cauzată de prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, care impune plăți suplimentare pentru activitățile desfășurate în zilele de sâmbătă și duminică.

Astfel, în contextul crizei bugetare, aceste costuri nu mai pot fi susținute.

„Este un contract colectiv de muncă aplicabil, în vigoare, și lumea ar trebui să-și facă calcule pentru că, conform clauzelor acceptate de părți în acest contract colectiv de muncă, în mod normal, există riscul ca niciun eveniment cultural din sectorul public în zilele de sâmbătă, duminică sau sărbători legale să nu mai poată avea loc din toamnă.

Mai mult decât atât, acest contract creează obligații mai ales în ograda autorităților locale, deoarece majoritatea covârșitoare a instituțiilor publice de cultură, fie biblioteci, muzee, teatre, se află sub autoritatea acestor apeleuri.

Doar câteva sunt în ograda Ministerului Culturii. Deci toată lumea care finanțează instituțiile publice de cultură, pe durata acestei veri, ar trebui să-și facă niște calcule mult mai aprofundate decât le face sectorul privat,” a declarat ministrul.

Demeter face apel la un dialog între autoritățile locale și sindicate, pentru a găsi o soluție și a evita blocajele în sectorul cultural.

Ministrul a afirmat totodată, în contextul speculațiilor privind posibile disponibilizări în sectorul public, că nu se intenționează concedieri. Potrivit acestuia, se urmărește o restructurare și recentralizare a unor instituții, cu revalorificarea resursei umane existente.

sursa: radioromaniacultural.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.