Eveniment
Evenimentul „Teatrul Caragiale – 100 de ani”, propus de Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia în programul Zilei Naționale
Casa de Cultură a Studenților funcționează în clădirea fostului „Teatru Caragiale”, un loc simbolic al Alba Iuliei și județului Alba. Edificiul a găzduit nu doar Serbările Încoronării din 1922 a Regilor României, ci și majoritatea vieții culturale a Albei.
La 1 Decembrie 2022 se vor împlini 100 de ani de la inaugurarea acestui edificiu ca teatru – „Teatrul Caragiale” – și deschiderea oficială a primei stagiuni teatrale. Nume mari ale vremii au jucat în fața publicului pe scena „Teatrului Caragiale“ din Alba Iulia. Constantin Tănase a jucat aici două spectacole, în anul 1940, dar teatrul a fost gazda unor manifestări culturale de excepție în întreaga sa existență.
Edificiul și-a păstrat destinația inițială, de locaș cultural, până în zilele noastre, destinație regăsită sub diversele denumiri: Reduta Orășenească, Teatrul Caragiale, Teatrul Comunal, Teatrul Municipal, Casa Municipală de Cultură, iar din 1992 – Casa de Cultură a Studenților, odată cu înființarea Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, fiind cel mai „încărcat”, din punct de vedere cultural, dintre edificiile județului Alba.
Casa de Cultură a Studenților propune principalelor autorități publice care organizează manifestările dedicate Zilei Naționale a României – Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Județean Alba și Instituția Prefectului – includerea evenimentului „Teatrul Caragiale – 100 de ani” în programul acestor manifestări, prin susținerea unor activități precum:
- dezvelirea unei plăci aniversare
- realizarea unei mese rotunde cu istorici și oameni de cultură
- organizarea unor spectacole de teatru, pentru toate vârstele
- expoziție cu documente și fotografii de arhivă
- expoziție de desene sau picturi tematice
- refacerea panoului comemorativ de pe fațada vestică sau găsirea altei soluții
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News