Connect with us
Advertisement

Administrație

EXCLUSIV! Mircea Hava, pe urmele lui Oprea: Primarul ”patrulează” prin țară cu ”autospeciala” Poliției locale

Publicat

O limuzină de 70.000 euro, dotată doar în acte cu girofar și sirene, achiziționată pentru Poliția locală din Alba Iulia, este de mai bine de doi ani autoturismul de serviciu a primarului Mircea Hava. Mașina respectivă trebuia, conform destinației, să patruleze prin oraș pentru liniștea si siguranța cetățenilor. În realitate, mașina a ”patrulat” în oraș, în țară și chiar afară pentru a asigura siguranța și confortul primarului.

Cei care știu că mașinile Primăriei Alba Iulia poartă numere de înmatriculare având combinația de litere WPA au putut să observe că, începând de pe la sfârșitul anului 2014, parcul auto al acestei instituții s-a îmbogățit cu un luxos autovehicul de teren marca Volskwagen Touareg, înmatriculat cu numărul AB 10 WPA. Licitația a fost lansată și adjudecată în aprilie 2014, dar modelul achiziționat a fost lansat abia în noiembrie 2014. La volanul respectivei mașini poate fi văzut șoferul primarului Hava sau chiar, mai des, primarul în persoană. Deși, în aparență, pare că nu este nimic deosebit, acest caz pare tras la indigo cu cel al fostului ministru de interne Gabriel Oprea, care s-a folosit de o mașină achiziționată cu o altă destinație decât aceea de a-l plimba între ministere sau de la birou acasă.

Pentru asta, Oprea s-a ales cu dosar penal și este, în prezent, cercetat sub control judiciar de DNA. Fostul ministru de interne Gabriel Oprea, care a primit spre folosință o limuzină Audi A8 de la șefii Serviciului Secret din MAI, este cercetat penal de procurorii DNA pentru infracțiunea de abuz în serviciu si obținerea de foloase necuvenite. Alături de el sunt cercetați și cei care i-au făcut „cadou” această mașină, respectiv şefii DIPI.

 

SEAP3 touareg hava În cazul de la Alba Iulia, ”erou principal” este primarul Mircea Hava. Trecând cu vederea peste opulența acestui autovehicul cumpărat din bani publici, care nu se prea justifică la o instituție de nivelul primăriei dintr-un orășel cu 60.000 de locuitori, am descoperit o asemănare uluitoare cu faptele din cazul Oprea.

În urma unei solicitări de informații de interes public, Primăria Alba Iulia a transmis ziarului Alba24 o listă cu toate autovehiculele deținute de această instituție, precum și alte detalii referitoare la acestea: marca, data achiziţiei, modalitatea de achiziție, vânzătorul, suma care s-a plătit pentru acestea, precum și cine folosește mașinile.

 

 

lista auto Primarie Alba Iulia În documentul respectiv, în dreptul Touareg-ului, figurează suma de 314.253 RON, echivalentul a circa 70.000 de EUR precum și faptul că mașina este utilizată de către „PRIMĂRIE BIROU/ DESERVIRE GENERALĂ”.

La rubrica marcă și model, reprezentantul primăriei care a întocmit documentul a precizat că autoturismul respectiv este unul cu destinație specială tip SG.

 

 

 

SEAP6 touareg havaModalitatea de achiziție a fost directă, prin cerere de ofertă simplificată și s-a desfășurat prin intermediul sistemului public de achiziții SEAP.

În documentația licitației postată pe SEAP de șeful compartimentului de achiziții publice al Primăriei se arată că Municipiul Alba Iulia nu a vrut să cumpere de fapt o mașină pentru plimbarea primarului, ci un „Autovehicul cu utilizare specială – autospecială dotată cu rampă luminoasă și acustică (n.r. – girofar), Stație portabilă și omologare RAR + montaj”. Deci, o mașină de poliție în toată regula, căreia Mircea Hava i-a schimbat destinația și o folosește ca mașină utilizată exclusiv de către primar.

Din momentul în care Alba24 a solicitat amănunte cu privire la utilizarea Touareg-ului de 70.000 de euro, primarul nu a mai fost văzut circulând cu autoturismul respectiv.

Documentele din caietul de sarcini al licitației postat în 2014 pe SEAP pot fi deschise doar cu un software special, spre deosebire de celelalte documente ale cererii de ofertă. Documentul principal în baza căruia s-a achiziționat autoturismul primarului este întocmit de fapt de Poliția Locală Alba Iulia și conține toate cerințele tehnice și funcționale pentru o mașină cu destinație specială, dotată cu girofaruri, flash-uri, sirenă, stații de comunicații. Caietul de sarcini este avizat de șeful Poliției Locale și aprobat de primarul Mircea Hava.

Poliţia Locală dorea să cumpere o maşină specială pentru acest serviciu, iar acest lucru se observă clar din caietul de sarcini.

touareg primar Alba Iulia

Fotografie realizată la aproape doi ani de la achiziția Touaregului pentru Poliția Locală. Data: 13 aprilie 2017. Locația: Alba Mall. Primarul a venit cu mașina respectivă la festivitatea de premiere a unui concurs pe teme de istorie.

Întreg capitolul care descrie mașina este copiat cuvânt cu cuvânt din descrierea tehnică a unui Volkswagen Touareg, semn clar că oamenii (de fapt Hava) își doreau exact acest tip de mașină, doar că nu puteau scrie asta în SEAP, fiind ilegal. Iar dotările mașinii cu care ar trebui să patruleze polițiștii locali ar face invidioși mulți oameni de afaceri onești din Alba Iulia. Cităm din „Specificațiile tehnice – Dotările obligatorii”:

-sistem audio cu minim (sic!) 8 incinte acustice … touchscreen color cu diagonala de minim 15 cm

-sistem de camere video (minim 4)

-sistem de navigație integrat cu touchscreen color cu diagonala de minim 15 cm (probabil să nu se rătăcească în Alba Iulia deși, teoretic, Poliţia Locală Alba Iulia nu are ce să caute în alt oraș)

-climatronic cu 4 zone

-tapiserie și volan de piele (se știe că pielea de polițist local e sensibilă)

 

dotari girofar Touareg Urmează apoi specificațiile tehnice ale sirenei, girofarului și stației de emisie, care însă nu au fost instalate pe mașină nici după doi ani de la achiziționarea acesteia.

Achiziția s-a făcut de la SC Primato SRL Alba Iulia, firma familiei unei persoane care ulterior a devenit funcționar chiar în cadrul Compartimentului de achiziții publice al Primăriei Alba Iulia. Și alte achiziții de autoturisme au fost făcute de la aceeași firmă. Chiar și mașina personală a primarului se pare că a fost cumpărată pe aceeași filieră.

Nu poate fi găsit și un motiv pentru care Poliţia Locală din Alba Iulia să cumpere o maşină de lux în valoare de 70.000 de euro, în condițiile în care nici Poliția Județului nu are mașini de o astfel de valoare în dotare. De cei 70.000 de euro, puteau cumpăra cel puţin 5 Dacia Duster echipate cu tot ce trebuie pentru activităţile de patrulare, iar cetățenii orașului ar fi fost de cel puțin cinci ori mai în siguranță.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

16 Comentarii

16 Comentarii

  1. pricolici

    luni, 12.06.2017 at 14:19

    Poate are și jacuzzi la primărie în birou

    • Farid

      luni, 12.06.2017 at 14:51

      Nu-i exclus sa aiba si jacuzzi in birou! Daca l-ar cauta de-a fir a par multe bube i-ar gasi in cap, dar cine sa-l caute?

  2. pozițiarutieră

    luni, 12.06.2017 at 17:49

    Asta înseamnă să fii mafiot !!! …sau șmecher, pervers, toate sinonimele acestui mahăr….etc

    • Petrica

      luni, 12.06.2017 at 23:15

      De ani de zile este primar,deoarece la vot ,de fiecare data din cei ce au drept de vot ,el, a fost votat de 15,maxim 20%!!.Asa este el,primar!

  3. De ce?

    luni, 12.06.2017 at 19:23

    Greșit. Jacuzzi face în fiecare zi la Hotel Parc.

  4. De ce?

    luni, 12.06.2017 at 19:26

    Greșit! Jacuzzi face în fiecare zi la Hotel Parc.
    PS. Fiecare albaiulian a platit un euro și un pic pentru această mașină. Frumos…și eu vreau, de fapt cine nu ar vrea?

  5. Rika Fara Frika de Lege si Politica

    luni, 12.06.2017 at 19:56

    pai de ce il mai votati ca primar ? va prosteste cu alba fest care e platit din banii vostri si cu niste artifici jumate le trage pt voi si jumate is in bujunar la el , are firme ales cu care lucra in alba sa aibe profit neamuri dealui si preteni dealui si sa poata incalca regurile gen florea grup , elis pavja etc , se distreaza si se rade de voi ca lati votat , eu zic ca e destul mergeti in grup si cereti demisia si sa vina unu sa fie in alba drumuri sigure fara gropi si siguranta sa poti merge linistit si sigur pe trotuar si piste de biciclete fara ca unu sa te loveasca sau sa te fure … daca vrei o alba iulia curata si cinstita starpiti varful mafiei ! adica pe hava si dumitrel ! o zi buna !

  6. HH

    luni, 12.06.2017 at 22:09

    FELICITARI PENTRU ARTICOL,dar de ce scrieti astfel de aricole doar acum dupa ce ati intrat in conflict ( economic) cu mircea hava !?

    • moderatorul de serviciu

      luni, 12.06.2017 at 23:28

      @HH, NU avem niciun conflict economic. N-am trait si nu vom trai niciodata din banii publici. Tocmai asta cred ca este o problema pentru toti cei care detin puterea politica in Alba Iulia. Ziarul Alba24 nu a fost dependent de banii publici ca alte ziare locale ”de marcă”. De asta poate ca au urmarit si au reusit sa ne rada partea de publicitate stradala din obiectul de activitate. Anchete de acest gen s-au tot scris..in cei 6 ani de alba24, doar că acum le-am crescut un pic frecvența. Si suntem un pic mai multi ca inainte, pentru ca o parte dintre cei care inainte se ocupau de outdoor au ramas fara obiectul muncii si atunci au trecut la scris si la cautat subiecte si documente. Si in plus jurnalistii tineri, veniti de pe bancile facultații la Alba24 au inceput sa aiba mai multa experienta. Dupa 3,4 ani deja inteleg mai multe si cand inteleg cum se fac smecheriile in administratie vor sa le scrie, sa le afle lumea. In plus avem un coleg nou, Ovidiu, care are experienta in anchete. De asta sunt si un pic mai dese ca inainte si Alba24 pare mai ofensiv. Pe de alta parte, inainte, nici politicienii nu puteau manipula asa usor ca acum. Periculos de usor as spune. De exemplu Mircea Hava, se afla in Japonia timp de trei saptamani, iar pe facebook punea fotografii si ”mesaje gospodarești” despre curatenia de primavara de la Alba Iulia. Bineinteles ca pe contul lui de Facebook nu le punea el ci oameni platiti sa faca asta. Scriem altfel, mai des, pentru ca si aparatul lor de propaganda este din ce in ce mai eficient in a manipula mintile oamenilor. Si atunci trebuie sa le aratam, noi toți, ca nu suntem prosti. Chiar daca ii votam, trebuie sa stie ca nu suntem prosti si putem afla, usor, smecheriile lor de doi sau mult mai multi bani.

      • Infanteristul

        marți, 13.06.2017 at 17:44

        Ar trebui să umble pe jos după voi.
        KKnarilor.

        • bebe

          miercuri, 14.06.2017 at 13:12

          Da, sa umble pe jos! Poate te oferi tu sa-l cari cu lectica daca ramane fara masina?

  7. Vlad T

    marți, 13.06.2017 at 09:00

    Bravo….asta inseamna sa fi jurnalist, sa iei atitudine, sa scrii corect, sa descoperi nereguli, sa spui adevarul. Restul pentru „3” lei ling tot, de la femeia de serviciu pana la Dl. Primar. Ca doar avem Cetate..platita. PS: nu faceti si voi niste cercetari mai amanuntite, sunt curios cat costa dalele alea care se pun peste tot pe sosele in Alba Iulia la trecerile de pietoni? Daca ati scris deja eu am ratat, dar curios tot sunt. Mersi

  8. cetatean

    marți, 13.06.2017 at 09:47

    Ce inseamna 10 WPA de pe numar ? Cuma „Win Primaria Alba TEN Times” ???

    • Cris

      marți, 13.06.2017 at 11:04

      Buna traducerea!!! Macar de n-ar deveni realitate prevestirea asta a ta! Dar imi place cum ai gandit-o!

  9. Espinosa

    joi, 15.06.2017 at 22:05

    Bravos monser!

    Cam asta e jurnalismul. Aia cu Japonia e fantastica. Nu ca as avea vreo asteptare de la Hava da sa fii in Japonia si sa publici (adica sa ti se publice) articole ca si cand ai fi in oras si tiar curge transpiratia pe frunte e dovada de perfidenie nu gluma.

    Faceti o comparatie cu ”Uimirea” care publica pe jumatate de site numai articole cu accidente. Un ziar cerebral mort…

    • byzzy

      miercuri, 30.08.2017 at 15:23

      Problema dalelor poate fi dezbătută, de d-l primar Hava, pe larg, într-un articol din ALBA 24. Aveți curaj să-l invitați? Aștept …

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement