EXCLUSIV: Probleme dubioase de sănătate pentru câţiva fotbalişti de la FC Unirea, la Turnu Severin
Nici Silviu Mureșan nu a fost "în apele lui" în ziua meciului; acesta a acuzat aceeași stare ca și colegul său, Potopea. ”Mi-a fost greață toată noaptea, nici nu am putut dormi prea bine, m-am trezit dimineața și am vomat, dar apoi mi-a fost mai bine. Nici nu mă gândesc că a fost ceva intenționat, făcut de oamenii de acolo”, a declarat Silviu Mureșan, atacant FC Unirea Alba Iulia.
Alt fotbalist aflat în aceeaşi situaţie, Bogdan Spătaru, a acuzat o stare de amețeală, însă prestația mijlocașului nu a fost afectată. Spătaru a fost principalul furnizor de centrări în meciul de sâmbătă. ”M-am simțit rău, dar cred că au contribuit mai mulți factori, drumul lung, nu cred că se pune problema de vreun lucru rău intenționat”, a spus Bogdan Spătaru, autorul pasei decisive la golul secund.
De partea cealaltă, Alexandru Giurgiu nu pune evoluția mai puțin bună pe seama faptului că s-a simțit rău. ”Eu m-am simțit rău, dar nu cred că de la mâncare, am fost așa palid, amețit, dar nu cred că de asta am evoluat mai slab”, a spus Giurgiu.
Uniriștii au ajuns vineri la Turnu Severin și au fost cazați în același hotel cu adversarii de la Gaz Metan CFR Craiova.
[poll id="9"]
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)