Sport
EXCLUSIV: Sarmeș: ”Nu mai pleacă nimeni de la Unirea”

Fostul președinte al uniriștilor regretă situația în care se află acum echipa care, în urmă cu un sezon, se afla pe prima scenă fotbalistică a țării. ”Nu e o situație bună, dar sper ca Unirea să rămână în Divizia B până la vară, când probabil vine cineva să preia echipa. Nu e dramatic, dar e greu financiar și trebuie să ne descurcăm cu banii”, a adăugat Marian Sarmeș.
După ce Călin Cristea a fost cedat, ieri, la Pandurii Târgu-Jiu, pe 70.000 de euro, acționarul „alb-negrilor” a mărturisit că nu vor mai fi alte plecări la Unirea Alba Iulia. ”Nu cred ca o să mai plece nimeni în afară de Cristea, ar fi păcat să cedăm acum jucătorii la 16-18 ani. Mai bine îi mai creștem și le crește și cota. Dar, dacă va fi vreo ofertă foarte bună, vom mai lăsa, dar nu cred că mai pleacă cineva”, a încheiat acționarul albaiulienilor, Marian Sarmeș.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News