Connect with us
Advertisement

Eveniment

Turist străin oprit din calătorie, la Sebeș. Prins la volanul unui Jaguar, cu permisul suspendat și cu o geantă cu droguri

politia rutiera

Publicat

Excursia unui tânăr din Budapesta, care dorea să ajungă în Odorheiul Secuiesc, alături de o prietenă de călătorie, s-a terminat mai repede decât era preconizat, în urma unui control de rutină a poliției rutiere pe autostradă, zona Sebeș.

Sandor Feleki, un bărbat din Budapesta în vârstă de 39 de ani, a fost oprit de polițiști, pe autostrada A1, la kilometrul 297, în timp ce conducea un Jaguar, deși avea permisul suspendat.

La un control mai amănunțit, polițiștii i-au găsit într-o geantă de voiaj aproximativ 10 grame de canabis, 2 joint-uri, 12 pastile de MDMA, 6 mililitri de nitrit de Amil și o narghilea.

Evenimentul s-a petrecut la sfârșitul lunii septembrie a anului 2018, dar o decizie din partea Tribunalului Alba a venit în 10 iunie 2019, în urma unui acord de recunoaștere a vinovăției.

Sandor a declarat în acordul de recunoaștere că, deși era conștient că are permisul suspendat, a înlocuit-o la volan pe prietena sa, K. Aniko, deoarece aceasta dădea semne de oboseală.

Potrivit rechizitoriului întocmit de către procurori, când a fost oprit de polițiști, acesta a cooperat și de bunăvoie le-a arătat polițiștilor că are mai multe tipuri de droguri în mașină, care, potrivit declarației bărbatului, erau cumpărate din Budapesta și destinate consumului propriu.

Bărbatul a fost de acord să încheie un acord de recunoaștere a vinovăției și pentru asta a fost condamnat de către magistrații Tribunalului Alba la un an și patru luni de închisoare cu amânare.

”(…) stabileşte în sarcina inculpatului FELEKI SANDOR pedeapsa închisorii de 1 an pentru comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept, (…)  contopeşte pedeapsa de 1 an închisoare ce s-a stabilit în sarcina inculpatului FELEKI SANDOR pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, (…), cu pedeapsa de 1 an închisoare ce s-a stabilit în sarcina inculpatului FELEKI SANDOR pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc și mare risc pentru consum propriu, fără drept, (…) urmând ca în final să se aplice inculpatului FELEKI SANDOR pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care se adaugă un spor obligatoriu de o treime din cealaltă pedeapsa de 1 an închisoare, și anume 4 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 1 an și 4 luni închisoare.(…) dispune amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri,(…)”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Alba, din data de 10 iunie 2019.

 

 

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement